Rock News

Roger Taylor, Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic in ceremonia de Anul Nou 2020

Toboşarul formaţiei Queen, Roger Taylor, în vârstă de 70 de ani, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic. Roger Taylor se numără printre personalităţile decorate de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, conform tradiţionalei liste cu distincţii regale de Anul Nou.

Printre alte vedete distinse de suverană se numără britanicul Sam Mendes, în vârstă de 54 de ani, care a câştigat în 2000 premiul Oscar pentru cel mai bun regizor cu pelicula "American beauty" şi a regizat două filme din saga "James Bond" ("Spectre" şi "Skyfall"). El a fost numit cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Compatriotul său, regizorul Steve McQueen, în vârstă de 50 de ani, care a câştigat premiul Oscar pentru "12 Years a Slave" (2013) a fost, de asemenea, numit cavaler pentru contribuţiile sale în domeniul artelor.

Cântăreţul Elton John, în vârstă de 72 de ani, numit anterior cavaler, a primit titlul de "Companion of Honour", una dintre cele mai importante distincţii acordate de regină.

Aceste distincţii regale sunt acordate de două ori pe an, de Anul Nou şi cu prilejul aniversării oficiale a Reginei, unor celebrităţi, oameni de cultură sau persoane care îşi dedică timpul unor acte de caritate sau în sprijinul comunităţii.

Foto: Getty Images/ Guliver.