Rock News

Volbeat ne arată cum a fost filmat videoclipul piesei „Last Day Under The Sun”

Iată care este întâmplarea care i-a inspirat pe băieți pentru clip - interesant este că are legătură cu Johnny Cash.

Versurile melodiei „Last Day Under The Sun”, inspirate dintr-o carte despre legendarul Johnny Cash, sunt ilustrate cum nu se poate mai bine în videoclipul asociat piesei. Tocmai de aceea, băieții au împărtășit cu noi și un clip de culise, arătându-ne cum s-a desfășurat toată munca dedicată vizualului.

Conform Blabbermouth, solistului Michael Paulsen i-a rămas în minte o întâmplare anume după lecturare - una simbolică. Johnny Cash era dependent de diverse substanțe, așa că s-a dus într-o peșteră așteptându-se să moară. Cu toate acestea, atunci când s-a trezit, a simțit că i-a fost acordată o a doua șansă.

Una dintre cele mai scurte melodii pe care le-am ascultat până acum ne-a ajuns la urechi tot grație băieților de la Volbeat. Mai jos, poți asculta piesa de nici mai mult, nici mai puțin de 39 de secunde – „Parasite”. Cântecul va face parte din lista de piese a următorului album Volbeat, „Rewind, Replay, Rebound” care va apărea pe piață anul ăsta.

Cel mai recent album semnat Volbeat„Seal The Deal & Let's Boogie”, a apărut pe piață în 2016, ajungând pe poziția a patra în clasamentul Billboard 200.

Foto: Guliver/Getty Images