Rock News

Iată-l pe Sid Wilson (Slipknot) în primul episod al serialului „The Midnight Snack”

Alături de primul episod, producătorii au publicat și un videoclip din culise ca să ne arate cum se desfășoară filmările.

Noul proiect „The Midnight Snack” aduce după sine și o transformare la care niciun fan Slipknot nu s-ar fi așteptat. Clăparul Sid Wilson, zis și DJ Starscream, îl va înfățișa pe John, personajul principal al mini-serialului produs de Deathaus Films.

Mai jos, îți lăsăm o filmare din culise, dar și primul episod al serialului, denumit „Oh Yeah!”.

Pentru a intra în pielea personajului, Wilson a renunțat la toate tatuajele care l-au consacrat cu ajutorul a două artiste de machiaj de efecte speciale, Laney Chantal și Erica Bunny Armendariz. Creasta sa roșie a fost, de asemenea, înlocuită cu o perucă șatenă cincizecistă, perioadă careia i se potrivesc și hainele în care îşi face apariția.

Regizorul filmului este nimeni latul decât Erik Boccio („Blood Bath”, 2016; videoclipul formației Pussy Riot pentru piesa „Putin Lights Up The Fires”, 2013), acesta colaborând cu producătoarea Pandie Suicide, cunoscută și sub numele de Pandie James („Blood Bath”„Ditch Day Massacre”, 2016).

 

Foto: Bloody Disgusting