Revista explorează cei 60 de ani de carieră ai legendarei trupe britanice, iar noua platformă digitală devine spațiul în care cultura muzicală își continuă drumul în format online.
Festivalurile, fie ele de toate culorile, sunt gândite pentru anumite tipuri de personaje, modul în care se distrează, cum se îmbracă și ce ascultă reprezentând până la urmă o parte din cine sunt. Așadar, voi încerca să conturez, prin umilul meu spirit de observație, câteva caracteristici care să lege omul de festival
Primim cu brațele deschise luna aceasta noi lansări discografice din zona pop-ului produs (aproape) independent, a rock-ului progresiv updatat pentru 2023, dar și a rap-ului american. Muzica este proaspătă (chiar dacă unele lansări ne trimit către esteticile trecutului) și gata să fie consumată așa cum vrem noi: acasă, pe pick-up, în fața laptop-ului sau on the go
Istoria muzicii ne scoate la iveală multe situatii în care interpreți, compozitori sau impresari au luat decizii nu tocmai bune. O astfel de decizie este și cea a casei de discuri Decca Records, care a ajuns la concluzia că tinerii Beatles nu vor ajunge nicăieri.
Este seara zilei de 5 iunie 1968. Din Haight-Ashbury, epicentrul mişcării hippie californiene, un cartier al San Francisco, tineri hippies se împrăştie în tot oraşul, distribuind gratuit exemplare din Express Times, ziarul underground. Pe prima pagină, cu litere de-o şchioapă, stă scris „Kennedy Shot Again”
În martie, punk-ul, pop-ul și rock-ul se amestecă în lansări discografice demne de ascultat, fie că vorbim despre revenirea discografică a celor de la Fall Out Boy, întoarcerea înspre trecut a rockerilor U2, sau inspirația din ultimii ani a cantautoarei Lana Del Rey, influentă reprezentantă a pop-ului melancolic, de inspirație șaizecistă. Una peste alta, nu ne rămâne decât să le consumăm lansările și să ne bucurăm de prezența constantă a albumelor în lumea lui 2023, fie că o facem în mod fizic sau digital
1968 a fost, pe plan mondial, un an ieșit zdravăn din țâțâni în mai toate privințele. Excesele lui au cuprins aproape toate domeniile activităților umane, răsfrângându-se dinspre cele foarte importante către cele marginale, cu forța și furia unei dislocări tectonice
„For the opera world it has been a revolution, a real revolution“, spune Montserrat Caballé cu un simpatic accent spaniol în documentarul Freddie Mercury – The Untold Story, realizat de Rudi Dolezal şi Hannes Rossacher în anul 2000
1970 a fost un an bun pentru muzică. Răgazul fortuit cauzat de virus în care am rămas izolaţi ’ca pe o insulă pustie’ cu discurile noastre favorite ne-a reamintit lucrul ăsta. Sunt multe cele peste care 50 de ani au trecut fără ca valoarea artistică şi capacitatea de a transmite emoţie să le fie afectată. Noi îmbătrânim, muzica nu
În februarie primim lansări ale cantautorilor din zona experimentală, a pop-ului și a rock-ului. Într-o lună în care cea de-a 65-a ediție a Premiilor Grammy decide cele mai bune lansări ale anului trecut, ne delectăm cu pop, alternativ și muzici electro-ambientale, compuse și interpretate de instrumentiști renumiți, vedete pop și trupe… virtuale.
Anul acesta sărbătorim jumătate de secol de la lansarea unor albume cult, de la revelatorul The Dark Side of The Moon până la controversatul Aladdin Sane sau manifestul proto-punk Raw Power. Toate acestea au trecut testul timpului cu brio, fiind la fel de relevante și la împlinirea vârstei de... 50 de ani.