Disturbed a lansat videoclipul pentru prima colaborare din istoria trupei. Piesa „Don’t Tell Me” o include pe Ann Wilson, solista trupei Heart, și a fost lansată în noiembrie 2022, ca parte din albumul „Divisive”
În timp ce Spotify a fost criticat în ultimul timp în dezbaterea Neil Young/Joe Rogan, iar unii artiști și-au publicat banii pe care îi câștigă în urma stream-ingului, solistul Disturbed David Draiman a oferit câteva aspecte pozitive în ceea ce privește serviciile de streaming, susținând într-o serie de tweet-uri că streaming-ul a salvat industria muzicală după o perioadă în care pirateria muzicală aproape că a omorât-o.
Solistul David Draiman, care locuiește în Hawaii alături de soția sa și fiul lor, a discutat despre planurile Disturbed pentru următorul album de studio al grupului, în timpul unui interviu cu prezentatoarea Download TV, Kylie Olsson.
Solistul David Draiman a dat, ca de fiecare data, tot ce a avut mai bun pe scenă – de data asta, putem urmări o filmare profesională a interpretării melodiei „Never Again”, din Tel Aviv.
Motive suplimentare să așteptăm cu nerăbdare concertul Disturbed din București! Spectacolul va fi deschis de două dintre trupele cu cel mai original material pe care l-am ascultat în ultima vreme – francezii de la TRANK și italienii de la Fall Has Come.
Într-un nou interviu cu Deutsche Welle, solistul Disturbed, David Draiman, a vorbit despre următorul album al trupei, "Evolution" și a explicat pe larg ce a avrut să spună atunci când a comparat viitorul disc Disturbed cu albumul "Metallica" din 1991.