Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Tom Morello despre coverul „Changes” interpretat de Yungblud la „Back To The Beginning”: „Cu 48 de ore înainte, nu el trebuia să fie solistul piesei”

Chitaristul Rage Against the Machine a reflectat asupra rolului său în acel concert istoric într-un interviu recent pentru 98KUPD Radio (via Blabbermouth), explicând că obiectivul său a fost să creeze „cea mai mare zi din istoria heavy metalului”.

miercuri, 11 februarie 2026

„Au fost mii de ore de pregătire, îngrijorare, anxietate și schimbări de ultim moment”, a povestit Tom Morello, directorul artistic al concertului.

Odată început concertul, a simțit că nu mai poate controla nimic și că totul rămâne în mâinile artiștilor de pe scenă. În final, interpretarea lui Yungblud a piesei „Changes” a devenit unul dintre cele mai apreciate momente ale serii, confirmând că decizia de ultim moment a fost una inspirată.

După moartea lui Ozzy Osbourne, Yungblud a promis că va cânta „Changes” la fiecare concert al său. Săptămâna trecută, pe 1 februarie, a câștigat primul său premiu Grammy, la categoria Best Rock Performance, pentru interpretarea piesei Black Sabbath la concertul de adio al trupei.

Dedicând premiul lui Ozzy, artistul a declarat: „Vrem să le mulțumim lui Sharon, Jack, Kelly și Aimee pentru această oportunitate, precum și tuturor celor implicați în ‘Back To The Beginning’. Șase generații de muzicieni rock s-au unit în numele genului nostru, în numele Sabbath și în numele lui Ozzy Osbourne”.

La „Back To The Beginning”, Yungblud a fost vocalul un supergrup care i-a inclus pe Nuno Bettencourt (Extreme) la chitară, II (Sleep Token) la tobe și Adam Wakeman, membru al trupei lui Ozzy Osbourne și fiul legendarului Rick Wakeman, la clape.


Artistul i-a adus un omagiu lui Ozzy și la gala VMAs din septembrie, alături de Steven Tyler și Joe Perry (Aerosmith) și Nuno Bettencourt. Momentul a atras critici din partea unor muzicieni, printre care Dan Hawkins (The Darkness), care a numit prestația „încă un cui în sicriul rock’n’roll-ului” și i-a catalogat pe Yungblud și colegii săi drept „o gașcă de idioți”.

Ulterior, Justin Hawkins, solistul trupei The Darkness, a detaliat criticile pe canalul său de YouTube, descriind momentul drept „rock’n’roll văzut printr-un filtru de Instagram” și afirmând că „Yungblud pare să se fi poziționat ca un moștenitor natural al lui Ozzy, fără legătură cu lucrurile cu adevărat importante”.

Yungblud a răspuns ulterior criticilor în podcastul lui Jack Osbourne: „Cel mai ciudat lucru este că tot ce am încercat să fac a fost să dau ce am mai bun pentru tatăl tău, pentru că mi-a oferit un dar uriaș”.


Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026