Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Floor Jansen își asigură fanii că nu va părăsi Nightwish

Solista Nightwish, Floor Jansen, le transmite fanilor că nici nu i-a trecut prin minte să părăsească trupa.

luni, 2 mai 2022

Deși solista Floor Jansen și-a început de curând cariera solo, ea a simțit nevoia să își asigure fanii că nici prin gând nu-i trece să renunțe la Nightwish. Artista a declarat într-un interviu acordat pentru Chaoszine și preluat de Blabbermouth că nu s-a gândit la asta până acum și nu simte nevoia să ia o astfel de decizie.

„Pur și simplu nu m-am gândit niciodată la asta,” a mărturisit ea. „Nu am simțit nevoia să fac nimic de genul. Nightwish mi s-a pârut și încă mi se pare un proiect extrem de satisfăcător, tocmai de aceea m-am gândit bine dacă vreau să (n.r. mă lansez solo). Faptul că am posibilitatea să o fac nu înseamnă că am obligația să o fac. Trebuie să fie plăcut, trebuie să iasă bine. Și trebuie să existe în armonie (n.r. cu toate celelalte lucruri). Este o problemă de lux, dar una de care trebuie să te ocupi înainte să devină cu adevărat o problemă,” susține artista.

Pe fanii îngrijorați că va părăsi Nightwish, solista îi asigură că pot dormi liniștiți. „Cred că ar trebui să știe până acum cât de mult iubesc Nightwish. Nu au de ce să își facă probleme, nu aș putea părăsi niciodată Nightwish. E foarte distractiv să fac asta ca proiect secundar și Nightwish îmi lasă destul timp liber să o fac. Și da, chiar și din punctul de vedere al creativității, e fain să fiu creativă în felul ăsta”.

Prima melodie solo lansată de Floor, „Fire”, a apărut pe 25 martie. Videoclipul acesteia poate fi urmărit mai jos.

Foto: Hannu Juutilainen (via Facebook, Floor Jansen)

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026