Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Meshuggah vor începe anul viitor cu un turneu

Muzicienii vor concerta întai în Statele Unite ale Americii, urmând ca din luna mai să facă atmosferă și pentru fanii europeni.

joi, 1 iulie 2021

Lumea a început să se redeschidă, iar formațiile fac tot posibilul să profie de moment în speranța că restricțiile, odată ridicate, nu vor reveni. Meshuggah fac, și ei, parte din grupul celor care privesc viitorul cu optimism, muzicienii anunțând că vor pleca în turneu anul viitor - și în Europa, dar și în America de Nord.

Partea europeană a turneului îi va purta pe muzicieni între Germania, Franța, Italia, Olanda, Austria, Elveția, Luxemburg, Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda, începând cu data de 5 mai. Până pe 3 iunie, când va avea loc ultimul concert planificat, Meshuggah vor fi apărut pe scenă de douăzeci și două de ori, împărțind entuziasmul publicului cu formația Zeal & Ardor.

După cum anunță publicația online Loudwire, pentru partea nord-americană a turneului, artiștii vor pleca la drum alături de Converge și Torch, începând cu data de 23 februarie. Până pe 20 martie, cele trei formații vor fi susținut nouăsprezece spectacole live.

Din momentul în care au format grupul, în ‘87, și până acum, muzicienii suedezi au lansat opt albume de studio. Cel mai recent, „The Violent Sleep of Reason”, a apărut pe piață acum aproape cinci ani. Având în vedere datele problemei, nu ne surprinde faptul că artiștii au revenit în studio – mai extact, în Studiourile Sweetspot – însă, pentru moment, nu am primit detalii despre noul material la care se lucrează.

Postere: Instgram, Meshuggah/Loudwire

Foto: Instagram, Meshuggah

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026