Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Basistul Korn, Fieldy, nu va participa la turneul trupei pentru a-şi „vindeca obiceiurile rele”

Reginald "Fieldy" Arvizu nu va participa la turneul următor al trupei, dand vestea absenței sale într-o postare pe rețelele de socializare. Mesajul trupei: „Îl iubim şi îl sprijinim pe fratele nostru Fieldy. Sănătatea şi familia sunt mereu pe primul loc”.

marți, 22 iunie 2021

Fiedly a scris în mesajul sau:

„În ultimii 6 ani, m-am confruntat cu nişte probleme personale care, uneori, m-au făcut să revin la unele obiceiuri proaste ale mele şi au creat tensiuni cu oamenii din jurul meu”, a scris Fieldy fanilor. „Mi-a fost sugerat să îmi iau ceva timp liber pentru a mă vindeca. Voi respecta ce mi-a fost cerut şi o să îmi iau acea pauză. Din păcate, nu mă veţi vedea pe scenă cu trupa mea. Voi face eforturi pentru a-mi scoate din sistem obiceiurile proaste. Între timp, voi continua să creez, pentru a-mi păstra mintea şi sufletul bine”.

"Jonathan, Munky, Ray si Head, va iubesc și nu vreau să aduc tensiune sau vibrații proaste în cercul nostru".

Luna trecută, Korn a anunțat un turneu american in 28 de orașe.

În 2017, basistul Metallica, iar apoi fiul lui Tye Trujillo, în vârstă de 12 ani, au cantat la bas pentru turneul sud-american Korn, după ce Fieldy nu a reușit să facă spectacolele din cauza unor „circumstanțe neprevăzute”.

Foto: Getty Images/ Guiver.

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026