Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Phil Campbell își dă cu părerea despre cum ar fi reacționat Lemmy la pandemie

Campbell spune că Lemmy probabil ar fi ignorat situația până în momentul în care ar fi devenit clar că oamenii se pot îmbolnăvi grav.

miercuri, 30 decembrie 2020

Phil Campbell se numără printre cei care l-au cunoscut pe Lemmy Kilmister cu adevărat, având în vedere că i-a fost coleg de trupă timp de două decenii, din 1995 și până în 2015. Astfel, nu e de mirare că Phil ne poate spune cum ar fi reacționat prietenul său dacă ar fi apucat să trăiască viața de pandemie. Campbell nu a ezitat să ne lumineze și pe noi într-un interviu pe care l-a acordat pentru cei de la Classic Rock.

După cum spune Phil, varianta cea mai plauzibilă este că Lemmy ar fi ignorat toată treaba cu virusul până ar fi realizat că oamenii chiar pot muri din cauza lui. „Posibil că și-ar fi băgat picioarele și ar fi ieșit să cânte,” mărturisește Campbell. „Dar când ar fi văzut oamenii căzând, cred că și-ar fi dat seama de pericol,” continuă chitaristul.

Pe de altă parte, muzicianul insistă asupra unui alt aspect al personalității lui Kilmister – lenea. „Nu cred că și-ar fi dorit să plece în turneu,” adaugă Phil. „Era, de asemenea, destul de leneș. Lui Lem îi plăcea să stea acasă când avea posibilitatea”.

În perioada asta, nu avem cum să nu ne amintim de Lemmy. Născut chiar în ajunul Crăciunului și decedat la numai patru zile după ce a împlinit șaptezeci de ani, Kilmister ne-a oferit, de-a lungul carierei sale alături de Motörhead, douăzeci și două de albume de studio complete și cinci EP-uri. Campbell recunoaște că nu își amintește de Kilmister numai în jurul Crăciunului, ci aproape în fiecare zi.

Foto: Facebook, Lemmy Kilmister, Pep Bonet

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026