Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Sully Erna (Godsmack) și Aaron Lewis (Staind) vor pleca într-un turneu de tip drive-in

După douăzeci și cinci de ani de prietenie și zece ani în care s-au tot jucat cu ideea asta, cei doi artiști sunt pregătiți să împartă, în sfârșit, scena.

vineri, 18 septembrie 2020

Aaron Lewis (Staind) și Sully Erna (Godsmack) nu își lasă fanii la greu, indiferent de situația mondială. Astfel, artiștii urmează să plece, conform publicației online Billboard, într-un turneu american drive-in. Această metodă de a susține spectacole a fost adoptată acum ceva timp chiar și de Metallica, eveniment despre care ți-am scris aici.

Cei doi artiști au ales, însă, un format de desfășurare mai intim pentru ceea ce se anunță a fi un turneu de o lună. Cei doi soliști vor împărți scena pentru câteva concerte acustice între 1 octombrie și 1 noiembrie. Având în vedere că cei doi se știu de peste douăzeci și cinci de ani, nu ar trebui să existe decât armonie în colaborarea asta.

„Sully și cu mine suntem prieteni de douăzeci și cinci de ani,” a declarat Aaron. „Am tot vorbit să organizăm ceva de genul în ultimii zece ani. A venit, în sfârșit, momentul. Sunt entuziasmat la maximum să vă aduc asta într-o perioadă atât de ciudată,” a continuat muzicianul.  

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026