Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Leonard Cohen: Perfume Genius interpretează un cover al melodiei „Bird On The Wire”

Deși muzicianul declară că ar fi preferat să cânte melodia asta acompaniat de o orgă, într-o peșteră, Perfume Genius s-a mulțumit și cu ce a primit, adaptând melodia propriului stil.

joi, 10 septembrie 2020

Repertoriul inegalabilului Leonard Cohen reprezintă o colecție de hituri pe care rar găsești persoană care să nu le aprecieze. După cum relatează cei de la NME, încă un artist și-a încercat norocul cu o reinterpretare. Perfume Genius, pe numele său real Mike Hadreas, a interpretat un cover după melodia „Bird On The Wire”, pe care o poți asculta aici (min. 9). Muzicianul a declarat, înainte de a se pune pe treabă, că ideal ar fi fost să cânte piesa asta într-o peșteră, acompaniat de o orgă.

„Bird On The Wire” a fost înregistrată în 1968, fiind inclusă pe cel de-al doilea album lansat de Leonard Cohen, „Songs from a Room”. Acesta a ajuns la urechile fanilor, în totalitatea sa, un an mai târziu. De atunci și până acum, mulți ani au trecut – motiv pentru care piesa nu duce lipsă de coveruri. Printre cei care nu s-au temut de comparația cu unul dintre cei mai faimoși muzicieni canadieni se numără Joe Cocker, Johnny Cash, Tim Hardin, Jennifer Warnes și Elvis Costello.

Cohen și-a început activitatea muzicală la vârsta de treizeci și trei de ani, lansând de atunci și până anul trecut cincisprezece albume, dintre care unul a fost împărtășit cu fanii post-mortem. Discul apărut în 2019, „Thanks for the Dance”, a ajuns la urechile noastre la trei ani de la decesul artistului, beneficiind de contribuții din partea lui Damien Rice, Jennifer Warnes, Leslie Feist, Beck și Daniel Lanois.

Foto: Instagram, Perfume Genius, @camille_vivier

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026