Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Adam Jones (Tool) ne învață să interpretăm un fragment din „Pneuma”

Până una-alta, iată că am primit încă o provocare pentru perioada în care stăm închiși în casă.

luni, 4 mai 2020

În cazul în care ești în căutare de activități perfecte pentru auto-izolare și ai și o chitară la îndemână, chitaristul Tool, Adam Jones, s-a gândit să îți dea de lucru. După cum relatează Metal Hammer, muzicianul a postat pe Instagram un video cu instrucțiuni pentru interpretarea uneia dintre cele mai populare melodii ale formației sale, „Pneuma”. Tot ce trebuie să faci este să urmărești cu atenție mișcările degetelor sale și vrei interpreta măcar un fragment din piesă fără probleme – acum mai trebuie doar să găsim pe cineva la fel de talentat ca solistul Maynard James Keenan și treaba e gata.

„Pneuma” face parte din lista de piese a celui mai recent album lansat de americani, „Fear Inoculum”. Al cincilea disc al muzicienilor a apărut pe piață în luna august a anului trecut, după mai mult de treisprezece ani de inactivitate creativă din partea americanilor. Chiar și așa, calitatea materialului a demonstrat că a meritat să așteptăm atâta.

„Fear Inoculum” a ocupat poziții fruntașe în numeroase clasamente, printre care Billboard 200, dar și topurile naționale din Canada, Australia, Belgia, Noua Zeelandă și Norvegia. În format digital, albumul conține zece piese, ajungând la o durată de aproape o oră și jumătate.

Foto: Instagram, Adam Jones, @travis_shinn

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026