Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Gerard Way (My Chemical Romance) îi surprinde pe fani cu patru piese solo

Materialul a fost înregistrat, spune artistul, de-a lungul anilor, și a ieșit la suprafață pentru că Gerard a vrut să le dea fanilor ceva de ascultat.

luni, 6 aprilie 2020

Solistul celor de la My Chemical Romance, Gerard Way, a decis să împărtășească material nelansat până acum, anunță Kerrang!. Melodiile, după cum declară muzicianul pe social media, nu sunt noi, însă fac parte dintr-un amalgam de material la care a lucrat de-a lungul anilor și pe care a tot amânat să îl lanseze.

„Hey tuturor,” spune muzicianul, „cu toată incertitudinea asta, am vrut doar să încarc niște chestii nelansate. Doar ca oamenii să poată vedea ce e cu el și să aibă ceva de ascultat. Doar am avut chef să împărtășesc. Cred că am o grămadă de chestii de genul, pentru că eu și Doug am înregistrat câte ceva pe ici-pe colo de-a lungul anilor. Câteva dintre ele, cum este Phoning In, erau materiale pe care intenționam să se lansez sub formă de single-uri, și s-ar putea să o fac la un moment dat, după ce le termin, dar m-am gândit de ce nu”.

Pe lângă materialul auditiv, Way a mai împărtășit cu noi și o imagine intimă – o poză a corzilor sale vocale, capturată în timpul consultației pe care a avut-o înainte de a reînvia proiectul My Chemical Romance. După spusele doctorului, „sunt un pic roșii, dar arată bine”.

Cele patru compoziții muzicale, „Phoning In”, „Welcome To The Hotel”, „Success!” și „Crate Amp_2” pot fi ascultate pe pagina de SoundCloud a artistului.

Foto: Instagram, Gerard Way

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026