Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Five Finger Death Punch: Iată cine este misteriosul toboșar „The Engine”

La numai 33 de ani, bateristul deja și-a petrecut jumătate din viață predând percuție.

luni, 26 noiembrie 2018

Noul toboșar temporar al trupei Five Finger Death Punch, misteriosul „The Engine”, a fost identificat ca fiind nimeni altul decât Charlie Engen, membru al formațiilor Scale The Summit și Ideology. În vârstă de numai 33 de ani, Charlie deja predă percuție de mai mult de 15. Jumătate din viață și-a petrecut-o în spatele setului de tobe!

Engen a susținut primul concert alături de FFDP pe 6 noiembrie, în cadrul turneului desfășurat de americani alături de Breaking Benjamin. „The Engine” îl înlocuiește pe Jeremy Spencer în cadrul turneului nord-american de toamna asta deoarece acesta din urmă va suferi o a doua operație la spate. Motivele celor două operații nu au fost, însă, făcute publice.

La turneu vor participa, la doar câteva concerte fiecare, Bad Wolves și suedezii In Flames, cei de la From Ashes To New fiind prezenți pentru toate spectacolele, la fel ca și DJ Felmax, pentru a încânta publicul cu beaturi de trap-core după reprezentațiile formațiilor.

Five Finger Death Punch vor dona o parte din veniturile obținute de pe urma acestui turneu fundației VETPAW (Veterans Empowered to Protect African Wildlife), ce luptă împotriva vânătorii ilegale de elefanți, rinoceri și alte animale africane pe cale de dispariție.

Pe de altă parte, Breaking Benjamin va dona un procent din câștiguri către o fundație care efectuează cercetări pentru a facilita vindecarea cancerului la copii, St. Jude Children's Research Hospital.

Acest turneu înseamnă pentru FFDP o oportunitate de a promova cel mai recent album lansat, „And Justice For None”, apărut în luna mai a acestui an.

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

WIMA Romania, despre evenimentul „Pink Ride”, în direct la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Pink Ride, evenimentul creat de WIMA România, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a cancerului la sân, va avea loc sâmbătă, 10 octombrie. Ioana Conian și Ramona Hromei au povestit detaliile la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Irina-Maria Marinescu
vineri, 9 octombrie 2026