Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Skillet va lansa următorul album de studio vara viitoare

După ce lanzarea a fost deja amânată de câteva ori, sperăm ca veștile să nu fie încă o (dez)amăgire.

joi, 25 octombrie 2018

John Cooper, solistul formației de rock creștin Skillet, a declarat pentru publicația Consequence Of Sound că lansarea următorului album va avea loc vara viitoare. După spusele sale, aceasta a fost amânată deja de două ori, dar promisiunea rămâne valabilă. „Acum șapte săptămâni stabilisem că vom lansa noul album Skillet în octombrie,” spune Cooper. „Cu șase luni înainte de asta, plănuiam să lansăm discul în luna ianuarie a anului curent. Acum se pare că nu vom reuși până vara viitoare,” concluzionează el.  

John Cooper plănuiește încă o lansare de album pentru astăzi, „Still Breathing”, acesta marcând debutul proiectului Fight The Fury. Lui Cooper i s-au alăturat în completarea trupei chitaristul John Panzer III, toboșarul Jared Ward, dar și un coleg din Skillet, chitaristul Seth Morrison. 

„Este o parte a mea și a muzicii mele pe care nu am ocazia să o aduc la suprafață prea des,” motivează solistul decizia de a crea un grup nou, conform Blabbermouth. „Mă readuce în perioada în care abia descoperisem metalul și îmi amintește motivele pentru care m-am îndrăgostit de muzică”.

Foto: Facebook

Rock News

Mai mult
Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile
Rock News

Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile

Lansat în 1991, „Nevermind”, albumul Nirvana care a contribuit la popularizarea grunge-ului la nivel mondial, a urcat pe locul al șaselea în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile, depășind la limită „Back in Black” de la AC/DC. Datele au fost publicate de compania de analiză ChartMasters, potrivit revistei Louder.

Anca Niță
peste 2 ore