Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

David Ellefson se alătură trupei Metal Church, o prima piesă lansată

Componența Metal Church a fost reconfigurată și include acum o legendă a thrash metalului și un nou solist. Grupul l-a recrutat pe fostul basist Megadeth, David Ellefson, pentru a se alătura trupei, în timp ce Brian Allen a fost ales drept noul vocalist.

miercuri, 26 noiembrie 2025

Chitaristul fondator, Kurdt Vanderhoof, rămâne prezența veterană a grupului, în timp ce chitaristul solo Rick Van Zandt este și el în componență. Conform comunicatului de presă al trupei, grupul s-a aflat la o răscruce după un turneu recent în Australia. Odată cu impulsul creativ al lui Vanderhoof, acesta a decis să contacteze câțiva colegi muzicieni despre care credea că se potrivesc stilului trupei și cu care s-ar putea înțelege bine.

Metal Curch a lansat cu acestă ocazie și noul single, „F.A.F.O.”, care provine din sesiuni care au evoluat acum în planuri pentru un album de studio complet. Deși o lansare în 2026 este așteptată, detalii suplimentare nu au fost încă date.


În mai 2021, Megadeth a anunțat despărțirea de David Ellefson, co-fondator al trupei, după ce au apărut acuzații legate de comportament sexual neadecvat. Ellefson a negat acuzațiile și a spus că a fost victima unei manipulări. Incidentul a dus la o ruptură definitivă între el și Dave Mustaine, cu care nu a mai vorbit de atunci.

După plecarea din Megadeth, Ellefson a rămas activ și și-a diversificat colaborările.

Foto: Facebook David Ellefson.

Rock News

Mai mult
Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate
Rock News

Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate

Noodles, pe numele său real Kevin Wasserman, se retrage din următoarele date ale turneului american The Offspring, din cauza unor probleme de sănătate.

Irina-Maria Marinescu
9 ore în urmă