Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Lou Gramm, fostul vocalist Foreigner, se retrage de pe scenă

După mai bine de 50 de ani petrecuți în lumina reflectoarelor, Lou Gramm, vocea din spatele celor mai mari hituri Foreigner, a anunțat că se va retrage definitiv de pe scenă în 2026. Deși mai făcuse pauze în trecut, de data aceasta spune că decizia este definitivă.

miercuri, 15 octombrie 2025

Într-un interviu acordat revistei Ultimate Classic Rock, Gramm a rememorat o carieră începută la începutul anilor ’70, odată cu prima sa trupă, Black Sheep, care avea să-l conducă spre faima internațională alături de Foreigner. „Fac asta de peste 54 de ani”, a declarat el. „Vreau să petrec mai mult timp cu copiii mei, să mă bucur de casă, de prieteni și de mașinile mele - cât încă mai pot să le conduc. Am făcut tot ce era de făcut, cu adevărat”.

Deși retragerea e tot mai aproape, Lou Gramm continuă să aibă un program încărcat: cântă alături de propria trupă și apare ca invitat la concertele Foreigner, inclusiv la recentele show-uri din Atlantic City.

În paralel, Gramm lucrează împreună cu foștii colegi din perioada de glorie a formației, Mick Jones și Jeff Pilson, pentru a finaliza piese uitate în arhivele Foreigner, precum „Turning Back the Time” și „Fool If You Love Him”, lansate recent, înaintea includerii trupei în Rock and Roll Hall of Fame.

Un nou album solo

Pe lângă colaborările cu Foreigner, Lou Gramm pregătește și un nou album solo, realizat din piese nefinalizate din anii ’80.

Albumul, intitulat provizoriu „Released”, ar urma să apară la începutul lui 2026, chiar înainte de turneul său de adio și va fi susținut de o serie de concerte solo.

Rock News

Mai mult
Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile
Rock News

Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile

Lansat în 1991, „Nevermind”, albumul Nirvana care a contribuit la popularizarea grunge-ului la nivel mondial, a urcat pe locul al șaselea în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile, depășind la limită „Back in Black” de la AC/DC. Datele au fost publicate de compania de analiză ChartMasters, potrivit revistei Louder.

Anca Niță
peste 3 ore