Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Mastodon au revenit cu videoclipul melodiei „Fallen Torches”

Din cauza pandemiei, artiștii au fost nevoiți să apeleze la rezervele de inventivitate - iată cine i-a ajutat cu videoclipul și cum arată acesta.

joi, 10 septembrie 2020

Muzicienii de la Mastodon au revenit cu videoclipul melodiei „Fallen Torches”, după cum relatează cei de la Revolver. Clipul a fost lansat în colaborare cu publicația menționată, motiv pentru care acesta nu este listat pe YouTube – îl poți urmări, însă, mai jos.

După cum ți-am atras atenția la momentul respectiv, „Fallen Torches” a apărut pe piață la începutul lunii august, piesa fiind folosită pentru a promova discul „Medium Rarities”, lansat astăzi. Albumul are o structură complexă, cum nu întâlnești foarte des. Pe scurt, este un amalgam de coveruri, melodii noi, înregistrări live și alte câteva tipuri de material.

Cât despre videoclip, muzicienii declară că au încercat să creeze ceva fără cerințe fizice extreme, din motive evidente. „Videoclipul a fost pus la punct în mijlocul unei pandemii. Am vrut ceva atractiv vizual care să îți dea de gândit, dar care să nu necesite o producție video masivă, așa că i-am contactat pe prietenii noștri de la Hey Beautiful Jerk, iar ei ne-au ajutat să aducem (n.r. videoclipul) la viață”.

Mastodon lucrează, de asemenea, la un nou album pentru care, spune chitaristul Troy Sanders, vor începe înregistrările în curând. Acesta va aborda, ca subiect principal, conform declarațiilor toboșarului Brann Dailor, moartea managerului formației, Nick John, în 2018.

Foto: Instagram, Mastodon, Alex Matthews

Rock News

Mai mult
Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile
Rock News

Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile

Lansat în 1991, „Nevermind”, albumul Nirvana care a contribuit la popularizarea grunge-ului la nivel mondial, a urcat pe locul al șaselea în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile, depășind la limită „Back in Black” de la AC/DC. Datele au fost publicate de compania de analiză ChartMasters, potrivit revistei Louder.

Anca Niță
peste 3 ore