Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Poets Of The Fall au lansat o variantă acustică a melodiei „Lift”

Melodia energică de care am avut ocazia să ne bucurăm încă de la lansarea albumului de debut al finlandezilor a fost înlocuită cu o reinterpretare la pian.

joi, 27 august 2020

Deși cu o întârziere de aproape două săptămâni față de programul cu care ne obișnuiseră, finlandezii de la Poets Of The Fall au revenit cu cel de-al optulea episod al seriei de piese interpretate acustic pe scena Teatrului Alexander din Helsinki. Luna aceasta ne-a adus o interpretare re-imaginată a melodiei „Lift”, al cărei acompaniament a fost înlocuit cu notele melancolice ale pianului.

„Lift” este unul dintre single-urile lansate de muzicieni pentru a promova albumul de debut pe care l-au lansat în 2005, „Signs of Life”. Melodia a fost remixată, ulterior, chiar de keyboardistul formației. Varianta „electronică” a piesei, creată de Markus Kaarlonen, este intitulată „Lift (Dramadance Remix)” și poate fi ascultată, alături de versiunea abia apărută, mai jos.

Seria „Alexander Theatre Sessions” ne-a adus, până acum, reinterpretări ale cel puțin câte unei melodii de pe cinci dintre discurile lansate de finlandezi – câte una pe lună. Lista, care crește cu fiecare articol pe care îl scriem despre formație, este următoarea:

  1. Ianuarie: „King Of Fools” („Carnival of Rust”, 2006)
  2. Februarie: „War” („Twilight Theater”, 2010)
  3. Martie: „The Sweet Escape”  („Ultraviolet”, 2018)
  4. Aprilie: „Dreaming Wide Awake” („Twilight Theater”, 2010)
  5. Mai: „Fragile” („Revolution Roulette”, 2008)
  6. Iunie: „False Kings” („Ultraviolet”, 2018)
  7. Iulie: „Angel” („Ultraviolet”, 2018)
  8. August: „Lift” („Signs of Life”, 2005)

Foto: Captură ecran YouTube, Poets Of The Fall

Rock News

Mai mult
Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate
Rock News

Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate

Noodles, pe numele său real Kevin Wasserman, se retrage din următoarele date ale turneului american The Offspring, din cauza unor probleme de sănătate.

Irina-Maria Marinescu
9 ore în urmă