Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Alex Skolnick (Testament), Roberto Diaz (Suicidal Tendencies) și Charlie Benante (Anthrax) lansează un cover după „YYZ” (Rush)

Fiecare artist și-a înregistrat partea instrumentală la domiciliu, iar ce a ieșit după ce eforturile li s-au combinat merită ascultat măcar de câteva ori.

luni, 6 aprilie 2020

Trei dintre legendele metalului au decis să își unească forțele pentru o inițiativă care, fără doar și poate, ne-a ridicat moralul. Cei de la Heavy Consequence ne-au atras atenția asupra proiectului pus la punct de chitaristul Alex Skolnick (Testament), basistul Roberto Diaz (Suicidal Tendencies) și toboșarul Charlie Benante (Anthrax), care ne-au bucurat auzul cu un cover excepțional al piesei „YYZ” (Rush). Evident, fiecare dintre artiști s-a ocupat de înregistrarea propriei părți instrumentale la domiciliu – doar suntem în carantină!

Clipul a fost postat pe contul de YouTube al lui Benante, care a adăugat și un mesaj emoționant în descriere. „Asta este versiunea noastră a melodiei consacrate @Rush, YYZ - @rush ne-au inspirat pe toți trei să fim muzicieni mai buni. #alexlifeson #geddylee și marele #neilpeart nu numai că au cântat excepțional, dar au și scris unele dintre cele mai bune piese. Suntem onorați să interpretăm puțin #YYZ pentru voi. Sper că muzica asta să vă îmbunătățească dimineața/după-amiaza”.

Acesta este al optulea videoclip postat de Charlie în seria „YO! Watch the beat”, un proiect în cadrul căruia artistul interpretează partea de percuție din diverse melodii. Până acum, muzicianul s-a jucat cu material lansat de Led Zeppelin, Steely Dan, The Knack, Judas Priest, The Eagles și mulți alții.

Rock News

Mai mult
Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate
Rock News

Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate

Noodles, pe numele său real Kevin Wasserman, se retrage din următoarele date ale turneului american The Offspring, din cauza unor probleme de sănătate.

Irina-Maria Marinescu
7 ore în urmă