Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Kvelertak au revenit cu melodia „Fanden ta dette hull!”

Iată pe ce poveste este bazată melodia și pe unde plănuiesc muzicienii să ajună pentru a promova noul disc.

luni, 10 februarie 2020

Norvegienii de la Kvelertak au împărtășit cu fanii cea de-a treia melodie extrasă de pe discul „Splid”, ne atrage atenția Loudwire. După cum relatează publicația menționată, trupa descrie povestea pe care au bazat piesa „Fanden ta dette hull!” ca fiind una simplă, inspirată de una dintre expozițiile muzeului orașului Stavanger, de unde este originară trupa – „Crooked Animals and Smiling Skeletons”.

„Majoritatea scheletelor sunt la fel de bătrâne ca muzeul,” spune formația. „Deveniseră, după atâția ani, strâmbe și păreau că zâmbesc”. Piesa spune povestea unuia dintre acei homo sapiens expuși – „era un schelet adevărat al unui om care a trăit în cartierul meu în secolul al nouăsprezecelea. Tipul ăsta a fost îngropat anul trecut, în 2019. Fanden ta dette hull! este povestea vieții lui. Și ce viață!”.

Până acum, de pe „Splid” am avut ocazia să mai ascultăm cântecele „Bråtebrann” și „Crack of Doom” (feat. Troy Sanders). Discul complet va apărea pe piață vinerea asta, iar băieții au publicat și două clipuri care documentează munca lor din culise – le poți urmări mai jos.

Pe Kvelertak, fanii îi pot prinde live în cadrul turneului european de promovare a noului disc – acesta se va desfășura între 21 februarie și 4 aprilie, iar lista completă a locațiilor poate fi consultată aici.

Rock News

Mai mult
Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile
Rock News

Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile

Lansat în 1991, „Nevermind”, albumul Nirvana care a contribuit la popularizarea grunge-ului la nivel mondial, a urcat pe locul al șaselea în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile, depășind la limită „Back in Black” de la AC/DC. Datele au fost publicate de compania de analiză ChartMasters, potrivit revistei Louder.

Anca Niță
peste 3 ore