Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Slipknot au început turneul „Knotfest Roadshow”

„Knotfest Roadshow”, turneul nord-american pus la cale de băieții de la Slipknot a început pe 26 iulie – găsești mai jos filmări de la spectacol.

luni, 29 iulie 2019

Muzicienii au interpretat două dintre cele trei melodii lansate de curând – singleul „All Out Life” și prima piesă extrasă de pe albumul „We Are Not Your Kind” - „Unsainted”. „Solway Firth”, cel mai recent cântec cu care ne-au bucurat Slipknot, nu a fost inclus în setlist de data asta.

Alături de Slipknot au urcat pe scenă francezii de la Gojira, polonezii de la Behemoth și danezii/americanii de la Volbeat.

„Solway Firth” s-a lăsat puțin așteptată, însă videoclipul atașat ei ne-a depășit toate...așteptările. La fel ca „All Out Life”, vizualul a primit tratamentul VIP – clipul a fost regizat de nimeni altul decât toboșarul Shawn Crahan, zis și „Clown”.

„We Are Not Your Kind”, albumul despre care ne tot aruncă americanii câte o informație, urmează să apară pe piață vinerea viitoare, la data de 9 august, prin intermediul casei de discuri Roadrunner Records.

Iată și setlistul complet al primului concert „Knotfest Roadshow”:

  1. People = Shit
  2. (sic)
  3. Get This
  4. Unsainted
  5. Disasterpiece
  6. Before I Forget
  7. The Heretic Anthem
  8. Psychosocial
  9. The Devil In I
  10. Prosthetics
  11. Vermilion
  12. Custer
  13. Sulfur
  14. All Out Life
  15. Duality
  16. Spit It Out
  17. Surfacing

Foto: Guliver/Getty Images

Rock News

Mai mult
Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate
Rock News

Chitaristul The Offspring, Noodles, se retrage din turnee din cauza unor probleme de sănătate

Noodles, pe numele său real Kevin Wasserman, se retrage din următoarele date ale turneului american The Offspring, din cauza unor probleme de sănătate.

Irina-Maria Marinescu
8 ore în urmă