Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Tool au terminat de înregistrat noul album

Cu toate astea, nu avem încă o dată exactă de lansare. Iată ce are solistul de spus despre progresul formației.

luni, 7 ianuarie 2019

Este oficial: Tool au terminat înregistrările pentru noul album, urmând să înceapă procesul (nu foarte îndelungat, sperăm noi) de mixare. După spusele solistului Maynard James Keenan, partea vocală finală a fost înregistrată chiar cu câteva luni în urmă, însă progresul a fost ținut în loc de turneul celeilalte trupe din care parte artistul, A Perfect Circle.

Din păcate, încă nu avem o dată oficială de lansare, așa că orice e posibil. Doar că, dacă mai așteaptă mult până la lansare, suntem 97,4% (cu aproximație) siguri că fanii vor porni o răscoală, fiind însetați de material nou peste un deceniu de așteptare.

După mai mult de 12 ani, în luna martie 2018, Tool s-au întors în studio pentru a înregistra follow-up-ul albumului „10,000 Days” (2006). Formația a colaborat din nou cu producătorul Joe Barresi (The Melvins, Chevelle, Queens of the Stone Age, Coheed and Cambria, Parkway Drive, New Model Army, Bad Religion, Avenged Sevenfold).

Cel mai recent album A Perfect Circle, „Eat The Elephant” a debutat pe locuri fruntașe în cadrul a numeroase topuri Billboard: locul 1 în topurile pentru albume rock, independente și alternative, poziția a doua în topul Current Albums și locul al treilea în Top 200.

Foto: Guliver/Getty Images

Rock News

Mai mult
Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile
Rock News

Nirvana depășește AC/DC în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile

Lansat în 1991, „Nevermind”, albumul Nirvana care a contribuit la popularizarea grunge-ului la nivel mondial, a urcat pe locul al șaselea în clasamentul celor mai bine vândute albume din toate timpurile, depășind la limită „Back in Black” de la AC/DC. Datele au fost publicate de compania de analiză ChartMasters, potrivit revistei Louder.

Anca Niță
peste 2 ore