Podcast26 iunie 2026Vezi podcast

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

Punctul pe știri, un podcast cu Magda Grădinaru, marca Rock FM. Suntem asaltați de știri, informații și dezinformații din toate părțile. E greu de găsit o cheie de interpretare a tuturor în actualitatea agitată la care suntem martori și din care facem parte. Jurnalista Magda Grădinaru și invitații ei vor încerca să pună evenimentele în context, să pună întrebările de care avem nevoie și să formuleze răspunsuri posibile. Un dialog inteligent, relaxat și necesar.

Episodul 139, invitat Timothy Garton Ash: Raport de forțe 50/50 între băieții răi și cei buni și o poveste despre Havel (video)

00:28:35

Suntem atacați militar de Rusia, politic de SUA și economic de China, în același timp. Nu am mai fost niciodată în această situație. Lui Donald Trump trebuie să-i ținem piept, dar trebuie să o facem colectiv, pentru că nicio țară europeană singură, nici măcar Germania, nu este destul de mare pentru a o face de una singură. Însă prognosticul e rezervat: “Dacă mi-ați pune pistolul la tâmplă și mi-ați injecta serul adevărului, aș spune că intuiția mea este că forțele antiliberale, forțele naționalismului și ale dezintegrării vor avea câștig de cauză, cel puțin într-un orizont de timp de cinci până la zece ani”, spune Timothy Garton Ash, la Punctul pe știri. Timothy Garton Ash este istoric, scriitor și comentator britanic de prestigiu, specializat în istoria recentă a Europei, în special a Europei Centrale și de Est. Este profesor de studii europene la Universitatea Oxford, membru al St Antony's College și cercetător principal (Isaiah Berlin Professorial Fellow), precum și Senior Fellow la Hoover Institution, Stanford University. În anii ’80 a călătorit mult dincolo de Cortina de Fier, scriind pentru publicații precum The Spectator, The Times, The Independent și New York Review of Books. Cea mai recentă carte, Patriile noastre. O istorie personală a Europei, este publicată în limba română la Editura Humanitas.

Alte podcasturi

Video

Episodul 138, invitat profesorul de filosofie Mihai Maci (video)

Video

Episodul 134, invitat scriitorul și istoricul Thierry Wolton: Orwell, capcana lui Tucidide și de ce România e o țară slabă [VIDEO]