
Nu a fost raportul despre anularea alegerilor din 2024 și mai ales a cauzelor care ne-au dus acolo, cu tot cu "băieții" de acasă care au pregătit terenul, ci un raport despre dezinformare și cum ar trebuie să o contracarăm.
România Imună, care se prezintă drept o organizație civică și parapolitică, a lansat astfel, la Cotroceni, sub înaltul patronaj al președintelui, o propunere de strategie care a ocolit și restanțele din serviciile de informații și garda lăsată jos, și alți elefanți din cameră, cum sunt vulnerabilitățile culturale și de justiție ale României.
Rufin Zamfir, expert în combaterea dezinformării, și jurnalista Codruța Simina, autoarea Misreport, au fost la dezbaterea României Imune și sunt acum invitați la Punctul pe știri, pentru a discuta de fapt cum nu putem evita soluțiile pentru educație și justiție, în combaterea dezinformării. Or, magistrații care, de pildă, au vorbit în ancheta Recorder mai degrabă sunt sancționați de sistem, iar percepția nedreptății e o vulnerabilitate de securitate.