Evenimente trecute

The Mono Jacks • Backyard Season 2022

Club Expirat - Halele Carol , Bucureşti
Via Show Pass
Backyard Season este seria anuală de concerte pe timp de vară ce-ți aduce pe scenă cei mai cunoscuți artiști ai scenei indie-alternative din țară. Sezonul cu numărul 7 din București se va desfășura la Expirat, Halele Carol, cum probabil deja te-ai obișnuit în ultimii ani.

Artwork: Mircea Popescu

The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc.

Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.

Pe parcursul celor 11 noi, de pe al treilea album - Gloria, The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

Un nou album The Mono Jacks este pregătit pentru toamna lui 2022, prefigurat de single-urile „Aici acum” și ”Spune”.

---

Chiar dacă restricțiile s-au ridicat, vom trăi în continuare cu COVID-19, așa că ai grijă de tine și de cei din jur! Noi îți recomandăm să porți în continuare masca de protecție în interior și în zonele aglomerate.

Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.

Web radios