Între 18 și 27 octombrie cinefilii Bucureșteni se vor putea delecta cu marile premii de la Cannes, de la Palme d’Or-ul până la premiile pentru regie, interpretare, scenariu sau marile premii din secțiunea FIPRESCI.
Mai multe detalii despre filmele premiate.
Invitații speciali sunt Claude Lelouch (ocazie cu care revedem pe ecran mare Un homme et une femme), care va participa chiar la la festivitatea de deschidere a festivalului, rebelul Ladj Ly (premiul ex-aequo al juriului Cannes 2019 pentru filmul Les Miserables) sau regizorul Elia Suleiman, care a câștigat premiul special al juriului cu comedia sa, It Must be Heaven.
Pe lângă filmele cele mai noi de la Cannes, festivalul va mai conține și o seamă de secțiuni anexe. Anul acesta ne bucurăm de un fabulos Focus Spania în cadrul căruia îl avem invitat pe regizorul Albert Serra, cel care semnează Liberte, câștigătorul premiului special al juriului secțiunii Un Certain Regard. Albert Serra este un artist şi un cineast ale cărui pelicule vii şi provocatoare se inspiră din istoria artei şi a literaturii. Din filmografia lui publicul va vedea, în prezența autorului La Mort de Louis XIV și The Story of My Death, unde acesta îi întâlnește pe Casanova cu Dracula.
Mai multe informații despre Focus Spania.
Am anunțat și cele opt filme românești care vor face parte din secțiunea Avanpremierele Toamnei și unde publicul va vota filmul preferat, pentru un plus de ajutor pe partea de distribuție pe marile ecrane. Proiecțiile vor avea loc, zilnic începând cu sâmbătă, 19 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului.
Mai multe informații despre Avanpremierele Toamnei.
Ne bucurăm anul ăsta să îl aniversăm pe Vlad Ivanov cu o selecție de cinci filme în care acesta interpretează roluri memorabile. Despre acestea vom vorbi pe larg într-un comunicat săptămâna viitoare.
Mai multe informații despre actorul Vlad Ivanov.
România, 30 de ani mai târziu, este secțiunea tematică în cadrul căreia prezentăm o serie de filme despre revoluție. Secțiunea ia startul pe 17 octombrie, cu o dezbatere la care vor lua parte cineaștii Andrei Ujică și Cornel Mihalache, dramaturgul Matei Vișniec, arhitectul Dorin Ștefan și Octavian Ursu, primar al orașului german Gorlitz. ”Să înțelegem locul în care suntem 30 de ani mai târziu și felul în care am capturat cinematografic acele momente”, asta se încearcă cu discuțiile și filmele ce fac parte din acestă secțiune, a spus regizorul Cristian Mungiu la conferința de presă despre ediția cu numărul 10 a Les Films de Cannes à Bucarest.
Mai multe detalii despre România, 30 de ani mai târziu.
Ce mai fac vecinii noștri?, secțiune pe care Les Films de Cannes à Bucarest o propune anul acesta pentru prima dată, își propune să aducă spectatorilor români povești și cineaști din cinematografii aflate mai puțin sub lumina reflectoarelor canneze, dar cât se poate de umane, adevarate, sensibile și pasionante. Secțiunea începe cu o proiecție a omnibusului Lost and Found, pentru a cărui aniversare de 15 ani de la producție se reunesc la București regizorii Jasmila Žbanić (Bosnia), Stefan Arsenijević (Serbia), Nadejda Koseva (Bulgaria), Mait Laas (Estonia) și producatoarea regizorului Kornél Mundruczó, Viktória Petrányi (Ungaria). Intrarea la proiecțiile filmelor este liberă.
La cinemateca Union va rula un program de Palme d'Or-uri numit 10 maeștri pentru 10 ani. Pentru cei care vor să se pună la punct, să își amintească sau pur și simplu să se bucure de niște filme fabuloase, în fiecare seară se va vedea câte un Palme d'Or.
Mai multe despre această selecție.
Pe partea de programe, avem Une minute de vie, une minute de cinema, un program care are loc în șase licee din București și în urma lui elevii realizează filme de un minut. La final ele se văd și se premiează în cadrul festivității de închidere. E o încercare, începută anul trecut, de deschidere activă a cinemaului către elevi.
Mai multe detalii despre Une minute de vie, une minute de cinema
Programul Managing Talents, ajuns la a patra ediție anul acesta, își propune să intermedieze întâlnirea dintre actori români și agenți de casting și de reprezentare din alte țări. Ediția de anul acesta propune un masterclass susținut de agentul de casting Manuel Puro un profesionist care a lucrat alături de Guillermo del Toro, Cate Blanchett sau Rachel Weisz și o sesiune deschisă de casting pentru roluri în filmul Tata mută munții, de Daniel Sandu, o producție Mobra Films.
Mai multe detalii despre Managing Talents
Cum citim un scenariu? este un workshop care pornește de la următoarea realitate: anual, în toată lumea și deopotrivă în România, o mână de oameni citesc sutele și miile de scenarii care își caută finanțare – iar pe baza analizei lor se alocă milioanele de euro destinate producției de film. Cine sunt acești oameni? Ce calități și ce calificare au sau ar trebui să aibă ei? Doi specialiști în lecturarea profesionistă de scenarii vor încerca să ofere răspunsuri: Jacques Akchoti, profesor de scenaristică și regie la prestigioasa școală franceză de cinema La Femis și Nicolas Livechi, lector profesionist de scenarii de cinema și formate de televiziune pentru Why Not Productions (Franța).
Concomitent cu ediția din București, Les Films de Cannes va pleca cu o selecție de filme și în alte nouă orașe din țară, începând cu Iași, Cluj și Timișoara (toate trei în perioada 18-20 oct) și continuând cu Botoșani (20-22 oct.), Brașov (23-27 oct.), Arad (25-27 oct.), Suceava (1-3 noi.), Brăila (15-17 noi.) și Slobozia (5-8 noi).
Mai multe informații despre festival se găsesc pe website si facebook.
http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/
Program: http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program/
Facebook: https://www.facebook.com/lesfilmsdecannesabucarest/




























