Basistul Metallica, Robert Trujillo, împreună cu chitaristul Kirk Hammet, au interpretat un cântec popular ceh, cu ocazia concertului pe care formația l-a susținut în Praga, pe 2 aprilie.
Piesa cântată de ei, „Jožin Z Bažin” („Jožin din mlaștină”), a fost compusă de solistul Ivan Mládek, a fost descrisă de James Hetfield ca fiind „un pic de savoare locală”.
Această piesă tradițională este o parodie despre un monstru din Moravia, ce mănâncă turiștii care vin în Praga și este, în cele din urmă, răpus de un conducător de Skoda, cu ajutorul unui avion cu care se stropesc recoltele. Destul de ingenios, chiar dacă puțin nonsensic, nu? În definitiv, cine suntem noi să criticăm cultura altora?
Dacă vrei să vezi și filmările altor interpretări, ți-am scris chiar ieri despre „For Whom The Bell Tolls” și „The Four Horsemen”.
Metallica a susținut, din februarie și până acum, 12 concerte pe teritoriu european, și mai are de cântat de alte 12 ori până la mijlocul lunii mai.
De curând, trupa a anunțat și datele de concert pe care le-a stabilit pentru partea de turneu WorldWired ce se va desfășura în America de Nord, pentru promovarea ultimului album al americanilor, „Hardwired... To Self-Destruct”.
Aventura americană va începe, pentru băieți, pe 2 septembrie, în Wisconsin, și se va termina pe la jumătatea lunii martie 2019, în Michigan. Fiecare achiziție de bilet va atrage după sine un bonus: o copie digitală a albumului „Hardwired... To Self-Destruct”. Se pare că nu numai Bon Jovi au avut ideea asta, recent. Să sperăm, totuși, că povestea nu se va termina la fel.
Turneul WorldWired a fost al cincilea cel mai profitabil, în 2017, conform Pollstar, aducând încasări de peste 153 de milioane de dolari, pentru 1.5 milioane de bilete. Trupa a cucerit și titlurile de „cele mai multe vânzări” la categoria rock și al treilea „cel mai bine vândut album” din anul precedent.




























