Glenn Danzig a anunțat că, pentru a aniversa 30 de ani de la formarea trupei sale, Danzig, prin organizarea unui număr limitat de spectacole speciale în august, prin Europa. Mini-turneul începe în data de 2 august, și include opriri în U.K., Germania, Luxemburg și Cehia. Călătoria se va termina în stil mare, ultimul concert făcând parte din festivalul Brutal Assault, pe 11 august, în Jaromer, Cehia.
În 2017, într-un interviu acordat publicației Rolling Stone, Glenn a spus: „Nu plec în turnee. Pentru mine, un turneu înseamnă o lună întreagă petrecută într-un autobuz. Nu mai fac așa ceva. (râde) Ceea ce fac acum este să organizez concerte pentru care pot lua un avion dus-întors. Nu mă mai încumet să merg peste tot cu autobuzul.”
Bineînțeles că această decizie a artistului ne întristează, însă are dreptate când spune: „Am atâtea lucruri pentru care să merg acasă, iar pe drum chiar nu pot compune nimic. E super tare să merg să cânt pentru toată lumea – asta e partea cea mai bună a zilei. Dar asta înseamnă doar vreo două ore, ok? Restul zilei este irosit”. Te înțelegem perfect, Glenn.
Trupa Danzig a fost luat naștere 1987, după ce Glenn și-a început cariera împreună cu grupul horror-punk Misfits și cu hard rockerii gotici Samhain.
Foto: Facebook




























