Obscura a terminat de înregistrat cel de-al cincilea album din carieră, „Diluvium”

Discul face parte dintr-o serie conceptuală de patru albume, începută acum zece ani.

Metaliștii de la Obscura au terminat de înregistrat cel de-al cincilea album, „Diluvium”, și îl vor lansa în această vară, prin intermediul Relapse Records. Pentru a finaliza discul, formația a colaborat cu producătorul V. Santura (TriptykonPestilence), la studiourie Woodshed, în Landshut (Germania).

Conform Blabbermouth, solistul Steffen Kummerer spune că „noul album încheie ciclul de patru albume al Obscura, început acum zece ani, cu albumul Cosmogenesis, urmat de Omnivium și Akroasis. Eu, Rafael TrujilloLinus Klausenitzer și Sebastian Lanser am contribuit în mod egal la procesul de creație, iar discul este unul progresiv și colorat, în toate sensurile posibile ale cuvântului. Abia așteptăm să vă aducem ultima piesă din conceptul ăsta de patru albume și suntem entuziasmați pentru lansare, dar și pentru turneul masiv de susținere pe care îl vom avea în 2018.”

Iar vocalistul nu glumește deloc atunci când menționează turneul de susținere a albumului. Programul trupei va fi destul de încărcat începând cu luna februarie, când va concerta la festivalul 70000 Tons Of Metal, alături de Exhumed. Tot în cea de-a doua lună a anului, Obscura va începe turneul european împreună cu SepulturaGoatwhore și Fit For An Autopsy. Aventura băieților va începe pe 23 februarie, iar până la final, adică până pe 24 martie, vor fi concertat în 26 de orașe. În aprilie (12-15), vor avea niște apariții solo în Japonia, iar pe 30 aprilie, în ziua în care trupa împlinește 15 ani de la debut, metaliștii vor face atmosferă în Germania.

 

Foto: Facebook 

Web radios