Cu ceva vreme în urmă, am lansat campania “Tu în ce oameni mai crezi?”, prin care invităm toţi ascultătorii Rock FM şi nu numai, să ne spună care cred ei că sunt persoanele capabile de schimbare, oamenii ce pot să aducă România pe drumul cel bun. Am primit şi primim în continuare foarte multe sugestii, pe care colegii noştri le citesc, le investighează, iar apoi întreabă pe Facebook dacă și alți oameni îi recomandă. Ei bine, după acești pași am extras pentru această săptămână trei oameni frumoşi, care, considerăm noi şi prietenii noştri ce ne scriu zilnic, că încă reuşesc să inspire încredere şi demonstrează calităţi de leadership incontestabile.
Andrei Irode, owner BlackHawk Security
”Este un adevărat lider şi un luptător. Ne simţim în siguranţă în prezenţa lui şi îşi face treaba ca la carte şi cu zâmbetul pe buze. Merită să fie mult mai sus!”, a spus Venedict Mihai.
”Service to others is the highest life purpose” este unul dintre motto-urile companiei lui Andrei. Iar asta se reflectă de fiecare dată când este la datorie și nu numai.
Florin Colceag
”Domnul Colceag este o personalitate cunoscută de ceva timp, a apărut la TV de multe ori. Dânsul este la origini profesor de matematică, a antrenat lotul olimpic al României la matematică si a obţinut rezultate remarcabile. Apoi a înfiinţat o şcoala pentru copii supradotaţi la Bucureşti.
Este şi un foarte bun psiholog şi se preocupă mult de formarea tinerilor, descoperirea şi dezvoltarea talentelor native ale copiilor. A făcut şi continuă să faca multe cursuri de parenting şi altele pentru cadrele didactice. L-am cunoscut personal şi am participat la cursurile dânsului, pot să spun că omul este fenomenal. Pe lângă faptul că este foarte inteligent, făcând niste conexiuni surprinzătoare bazate pe raţiune şi logică, este şi un om cu valori deosebite - nu-l interesează banii, şi pune interesul colectiv mult mai sus decât pe cel propriu”, ne-a scris Mihai Mărgineanu din Cluj-Napoca.
Elena Dina
”Pe Elena Dina am cunoscut-o în urmă cu doi ani, când am primit invitaţia să mă alătur proiectului ei, "Fii tu insuţi". Ce-o fi asta, m-am intrebat? "suntem voluntari, mergem în licee şi-i invăţăm pe adolescenţi abilităţi de viaţă". Huh? pe urmă m-am prins şi "m-a prins". Proiectul pe care Elena l-a gândit, impreună cu alţi voluntari, psihologi şi sociologi, presupune discuţii libere cu liceeni, pe subiecte precum comunicarea, ce inseamnă un lider, de ce e el diferit de manager, cum să-ţi faci un CV, cum să te prezinti la interviu. Wow! există cineva care s-a gândit la asta, mi-am spus. ”Elena e un om dintr-o bucată, sinceră, directă, optimistă şi are acea doză de inocenţă care-i permite să transforme o particică din lume pentru că are increderea că funcţionează. O consider lider pentru că nu a stat pe margine, criticând pasiv sistemul educaţional, atât de criticat azi, ci s-a implicat activ, a pus bazele unei asociaţii apolitice şi nonprofit, a mobilizat voluntari şi a creat o echipă din oameni care-i impărtăşesc valorile şi principiile. Mi-aş dori să existe mai mulţi ca ea, care se iau "la trântă" cu sistemul şi nu care dau din umeri neputincioşi”, ne-a povestit Alexandra Grigore.
Cum am spus, lideri excepţionali, cu iniţiativă. Oameni care nu sunt preocupaţi de superficialităţile vieţii cotidiene, ci care chiar militează cu toate puterile pentru scopul lor. Un scop, bineînţeles, cât se poate de nobil. A face din această ţară un loc mai bun, mai primitor şi mai capabil să-şi ţină adevăratele valori pe meleagurile lor natale. Dacă mai cunoşti astfel de oameni, te rugăm, nu ezita să ne scrii pe site la rubrica “Tu în ce oameni mai crezi?”! Noi citim şi arătăm lumii pe cine consideri TU calificat drept exemplu pentru ceilalţi!




























