Fostul solist Accept, Udo Dirkschneider, a declarat ca planuieste ca in turneul din 2016 sa cante pentru ultima oara piese din repertoriul fostei sale trupe. Solistul este cofondator Accept, punand bazele gastii in 1976. A parasit trupa in 1987 si a revenit in 1992. In 2005 Accept s-au destramat. Udo a refuzat sa ia parte la reformarea ce a avut loc in 2009. Udo a tinut o conferinta de presa in care a anuntat: "Inca iubesc sa cant piesele Accept in concerte. Cantecele astea reprezinta inca o parte importanta a catalogului meu si se potrivesc pe vocea mea. Insa vine un moment in viata cand realizezi ca trebuie sa inchizi un capitol. S-a vorbit atat de mult despre revenirea mea in Accept, asa ca vreau sa ofer o ultima declaratie muzicala pentru fani. Sa le ofer o ultima sansa sa ma vada cantand un show intreg numai cu piese Accept. O sa fie ultima oara cand voi mai canta aceste piese."




























