CRISTI MINCULESCU DEZMINTE ZVONURILE : NU VA REVENI LA IRIS !

CRISTI MINCULESCU DEZMINTE ZVONURILE : NU VA REVENI LA IRIS !

Pentru eliminarea unei confuzii pe cale sa se propage din cauza dorintei 
de senzational sau, pur si simplu, a amatorismului unor asa zisi 
"jurnalisti online", Fundatia Culturala Phoenix, in calitate de 
reprezentant al artistului Cristi Minculescu, este imputernicita sa 
comunice presei urmatoarele :

Cristi Minculescu nu va mai canta impreuna cu fostii sai colegi din 
formula actuala a trupei Iris decat intr-o ocazie speciala, in 
eventualitatea in care o asemenea ocazie ar aparea (de genul aniversarea 
a 40 de ani de activitate) si el ar fi invitat sa participe.

La un an de la plecarea sa din trupa Iris, Cristi Minculescu a fost 
intrebat de Lucian Boariu intr-o emisiune a Rock Fm ce sanse ar avea o 
reuniune Iris si in ce conditii s-ar putea produce aceasta reunire.  Iar 
Cristi a raspuns: "Sa dea Dumnezeu ca ei sa ajunga la aniversare, la  40 
de ani si atunci e o datorie morala sa ma duc; totusi eu am facut cu ei 
niste lucruri minunate, am avut 120.000 de oameni in 5 spectacole 
aniversare si astea nu se uita. Poate exista o reuniune, dar numai in 
cadrul unui spectacol de magnitudine foarte mare, care sa insemne ceva 
emotional, mai ales pentru public."

O avalansa de citari trunchiate aparute pe diverse site-uri a putut crea 
impresia ca solistul isi doreste sa revina la Iris. Interpretarea 
corecta a declaratiei de mai sus este aceea ca el nu ar exclude o 
reuniune ocazionala, realizata in conditii speciale, dar aceasta 
reuniune ar avea caracter de unicitate, nici vorba de o « revenire », 
asa cum in mod eronat si abuziv au prezentat unii « jurnalisti ». Dupa 
cum s-a demonstrat in timp, Cristi Minculescu este un artist deschis, 
care nu refuza colaborarile, uneori suprinzatoare pentru public. Daca e 
sa ne referim numai la ultimul an, el a avut featuring-uri interesante, 
de la Paula Seling la Guess Who. Pe de alta parte, daca e vorba de o 
reunire, se poate spune ca ea s-a produs deja, prin  re-gasirea lui 
Cristi Minculescu cu Nutu Olteanu, cel care a fondat trupa si i-a dat 
numele de Iris si alaturi de care Cristi a cunoscut gloria deplina. 
Prestatiile lor scenice din ultima vreme, alaturi de doi muzicieni 
suedezi (Ken Sundberg si Anders Diephuis)  demonstreaza un 
profesionalism desavarsit si o energie debordanta, in cel mai autentic 
spirit rock.

Dupa turneul de 7 concerte din aceasta luna, in octombrie Cristi si Nutu 
vor lucra piese noi, care urmeaza sa fie defintivate impreuna cu o 
echipa de producatori din Suedia, urmand ca in noiembrie si decembrie sa 
revina in Romania pentru o noua serie de concerte.

Mai jos -- 2 link-uri cu secvente din concertul sustinut recent la 
Clubul Tribute din Bucuresti de Cristi Minculescu & Nutu Olteanu Supergrup:

http://www.youtube.com/watch?v=ItrlpiqINJ0

http://www.youtube.com/watch?v=3xdJHNTbXz0

Web radios