Thirty Seconds to Mars își continuă parcursul muzical spectaculos și anunță un concert extraordinar la Cluj-Napoca, pe 15 mai 2027, la BTarena. Trupa va prezenta un concept aniversar și conceptual unic: „A Beautiful Lie vs. This Is War”, celebrând pe aceeași scenă două dintre cele mai iconice albume din discografia lor.
Informații despre bilete și presale
Biletele pentru concertul Thirty Seconds to Mars de la Cluj-Napoca vor fi disponibile după următorul program:
Presale local: Începe joi, 29 octombrie, la ora 10:00, exclusiv pentru fanii înscriși în prealabil pe platforma dedicată.
Vânzare generală: Biletele se pun în vânzare pentru publicul larg vineri, 30 octombrie, la ora 10:00, pe bilete.emagic.ro și Entertix.ro.
Despre turneul „A Beautiful Lie vs. This Is War”
În 2027, Thirty Seconds to Mars pleacă din nou la drum cu turneul mondial „Thirty Seconds to Mars presents A Beautiful Lie vs This Is War”, o producție specială dedicată celebrării celor două albume de referință. Cu date deja confirmate în Europa, Regatul Unit și Africa de Sud – și noi orașe ce urmează să fie anunțate –, turneul le promite fanilor o experiență live intensă, încărcată de nostalgie, construită în jurul pieselor care au marcat cariera trupei și au influențat o întreagă generație.
Despre Thirty Seconds to Mars
Puține trupe reușesc să definească epoci muzicale și, în același timp, să evolueze constant de-a lungul deceniilor, însă Thirty Seconds to Mars și-a construit cariera făcând exact acest lucru. Formată din Jared Leto și Shannon Leto, trupa recompensată cu multiple discuri de platină a vândut peste 15 milioane de albume la nivel mondial și susține constant turnee internaționale de anvergură și concerte la cele mai mari festivaluri.
Trupa și-a lansat albumul de debut de titlu eponym, 30 Seconds to Mars, în 2002, iar succesul mondial a venit odată cu lansarea albumului A Beautiful Lie în 2005. Au urmat This Is War (2009), Love, Lust, Faith and Dreams (2013) și America (2018), care a inclus piese de referință precum „Walk on Water” și „Rescue Me”. În 2023, trupa a revenit triumfal cu cel de-al șaselea album de studio, It’s The End Of The World But It’s A Beautiful Day.
În 2026, Thirty Seconds to Mars a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare a albumului A Beautiful Lie printr-o reeditare specială ce a inclus patru piese nelansate anterior, printre care și o versiune acustică mult așteptată a celui mai mare hit al trupei, „The Kill”. Lansarea a fost însoțită de un noul videoclip spectaculos, care a adus în prim-plan parcursul trupei și legătura profundă cu fanii săi de-a lungul ultimilor douăzeci de ani.
De-a lungul carierei, trupa a primit numeroase distincții, printre care mai multe premii MTV, un Billboard Music Award și un titlu în Guinness World Records pentru cel mai lung turneu din istoria muzicii rock. În 2023, Jared Leto a anunțat grandiosul turneu Seasons World Tour 2024 printr-o premieră mondială: escaladarea celebrei clădiri Empire State Building din New York.

























