Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Thierry Wolton, la Punctul pe știri: Democrațiile reprezintă cel mult 10%din lume. Fiind minoritare, cum vă așteptați să supraviețuiască în acest mediu? De ce se distinge România prin această putrefacție politico-morală

Principalele teme ale dialogului cu Thierry Wolton: • Afinitatea lui Donald Trump pentru Vladimir Putin • Protestele violente din Franța: haos organizat, mână destabilizatoare sau eșec al democrației liberale? • Situația României, în care discursul despre puterea serviciilor de informații revine periodic.

miercuri, 21 octombrie 2026

Thierry Wolton, la Punctul pe știri: Democrațiile reprezintă cel mult 10%din lume. Fiind minoritare, cum vă așteptați să supraviețuiască în acest mediu? De ce se distinge România prin această putrefacție politico-morală

 “Sunteți aproape singura țară fostă comunistă în care fantoma serviciilor de securitate (poliția politică) încă mai mișcă. S-ar putea spune chiar, privind dezastrul comunist la scară mondială, că Securitatea este singura reușită reală a acestui sistem! Forțe paracomuniste, moștenite din trecut, au păstrat puterea într-un număr mare de foste „democrații populare” imediat după căderea Cortinei de Fier, dar majoritatea au dispărut ulterior pentru a face loc unei noi clase conducătoare. Atunci de ce se distinge România prin această putrefacție politico-morală? Nu am răspunsuri precise. Se datorează oare unei mai bune pătrunderi a Securității în societatea românească? Unei complicități trecute, aproape generale, a poporului, care face ca aceste servicii să se simtă încă precum peștele în apă? Pusilanimității, precum și complicității unei mari părți din elita politică? Unei rezistențe prea slabe a societății civile, dublată de neputința ei de a propune o alternativă reală? Corupției? Dosarelor compromițătoare care permit șantajul? Fără îndoială, tuturor acestora la un loc”, spune istoricul francez Thierry Wolton.

Dacă privim lumea cu pesimism, ne putem întreba dacă nu cumva se îndreaptă spre o formă generală de regim autoritar în care nu vor mai exista „buni” și „răi”, ci lideri care le vor garanta popoarelor lor ceea ce acestea își doresc cel mai mult: securitatea. În același timp, nu trebuie să fim naivi, Putin și Xi Jinping, printre alții, se folosesc de aceste slăbiciuni și dezordini, suflând în jar argumentează Wolton, autorul mai multo volume despre Rusia, China și răul major al totalitarismului comunist.

Principalele teme ale dialogului cu Thierry Wolton:

·       Afinitatea lui Donald Trump pentru Vladimir Putin

·       Protestele violente din Franța: haos organizat, mână destabilizatoare sau eșec al democrației liberale?

·       Situația României, în care discursul despre puterea serviciilor de informații revine periodic.

Magda Grădinaru: Cum vă explicați atitudinea, de data aceasta asumată pe față, a lui Donald Trump față de Rusia? Președintele american pare să încline balanța în favoarea lui Putin, prin ridicarea unor sancțiuni, dar și — într-un mod mult mai explicit — prin declarații care defavorizează victima agresiunii, Ucraina. Cum interpretați această atitudine: este vorba despre o cădere a măștii, despre un calcul politic în preajma alegerilor de jumătate de mandat sau despre o formă de afinitate cu Putin? Iar în acest ultim caz, de ce natură?

Thierry Wolton: Trump este înainte de toate un om de afaceri. Rusia este un rezervor uriaș de materii prime și, după cum se știe, la fiecare contract pe care SUA îl încheie, el și familia lui își iau partea. Aceste miliarde sunt cele pe care le vede el înainte de toate. Ucraina? O mică pată pe harta lumii.

Este adevărat, de asemenea, că are mai multă afinitate cu Putin decât cu Zelenski. Acest al 47-lea președinte încalcă anumite aspecte ale Constituției americane cu complicitatea pasivă a unui Congres aflat la picioarele sale. Alegerile de jumătate de mandat pot schimba datele problemei, dar nu este sigur că Trump va accepta verdictul acestora. Nu este totuși un dictator — fără îndoială că i-ar plăcea să fie, adică să nu fie nevoit să se încurce de alegători care își pot schimba opțiunea. Cel mai bun mod de a evita acest inconvenient ar fi eliminarea alegerilor. Statele Unite nu au ajuns încă acolo și să sperăm că nu vor ajunge niciodată.

Trump nu este etern, însă Vance, fidelul său secund, speră să preia ștafeta urmând aceeași politică autoritară, purtată de această dată nu de un ego supradimensionat ca în prezent, ci urmărind o agendă ideologică. Oare îl vom regreta pe Trump și versatilitatea lui?

În ceea ce privește lumea exterioară, acesta din urmă îmbrățișează cauza lui Putin: nu a afirmat el, citez din memorie: „Rusia nu i-a făcut mare lucru Ucrainei”?. A ales această tabără atât din afinitate (un regim de ordine necontestată), cât și din lăcomie (miliardele de câștigat). El reintroduce ursul rus pe scena internațională; istoria își va aminti acest lucru, mai ales dacă lucrurile vor lua o întorsătură proastă în Europa.

Trump, care visează la un Premiu Nobel, merită mai degrabă titlul de lichidator al lumii (încă) libere.

Magda Grădinaru: Am vorbit în mai multe rânduri despre  modul în care „băieții răi”, autocrații, acționează pentru a slăbi ordinea democratică. Ceea ce observăm astăzi în Franța — o contestare reală, legitimă — poate fi citit, de asemenea, prin prisma unei destabilizări orchestrate prin haos?

Thierry Wolton: Cred că democrația se află la capăt de ciclu, așa cum s-a întâmplat, înaintea ei, cu regimurile care au precedat-o. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. De fapt, dacă privim lumea cu pesimism, ne putem întreba dacă nu cumva se îndreaptă spre o formă generală de regim autoritar în care nu vor mai exista „buni” și „răi”, ci lideri care le vor garanta popoarelor lor ceea ce acestea își doresc cel mai mult: securitatea. Democrațiile reprezintă cel mult 10% din lume. Fiind minoritare, cum vă așteptați să supraviețuiască în acest mediu?

Speranțele de după al Doilea Război Mondial, insuflate de Statele Unite, au căzut de mult în desuetudine. În acest proces, democrațiile își au propriile responsabilități. Gândiți-vă la ce s-a întâmplat după 11 septembrie, cu toate încălcările statului de drept care au urmat, pe plan internațional, dar și în fiecare țară democratică, în numele luptei împotriva terorismului. Priviți Israelul, considerat până acum câțiva ani un model de democrație într-un mediu de autocrații, care masacrează acum popoarele din vecinătatea sa apropiată. Dacă nu mai aveți drept, nu mai aveți morală, cum vreți să mai aveți repere? Este ușa deschisă către haosul care generează destabilizarea.

Magda Grădinaru: Am denunțat ascensiunea extremei drepte în Germania, în Franța și în România. Însă asistăm, de asemenea, la revenirea în forță a extremei stângi. Se explică acest lucru doar prin seducția pe care o exercită comunismul — din care păstrăm, se pare, doar idealul de „egalitate”, uitând crimele de masă pe care le-a generat? Sau trebuie să vedem și aici, din nou, mâna unor actori cu intenții rele — mă gândesc din nou la ceea ce am putea numi „cartelul autocraților”?

Thierry Wolton:  Delimitarea dintre democrațiile bune și autocrațiile rele se estompează. Cum altfel s-ar putea explica avântul aproape general al extremei drepte în Europa dacă nu prin eșecul societăților deschise? La începutul secolului XX, totalitarismul a prosperat pe ruinele din 1914-1918; în zilele noastre, regimurile autoritare se instalează profitând de falimentul (sau de sfârșitul de ciclu al) democrațiilor. Haosul nu are nevoie de actori determinați, cu un scop precis; aceștia doar profită de vidul lăsat treptat în țările încă libere pentru a prospera.

Cât despre extrema stângă, ea se folosește de mitul egalitar, vechi de când există oameni pe pământ. Reality-check-ul (realitatea) nu poate avea trecere asupra unui asemenea mit, fără riscul de a-l distruge. Lucru de nesupurtat pentru speranța umană! Nerecunoașterea dramei comuniste din secolul trecut își găsește aici una dintre explicații.

Totuși, nu cred într-un plan ascuns sau într-o „mână invizibilă” care ar încerca să destabilizeze lumea. Oamenii se autodistrug (gândiți-vă la războaie), la fel și modurile de guvernare (gândiți-vă la toate regimurile care au existat de-a lungul secolelor). Sfârșitul se află, probabil, în însăși natura umană, din momentul în care oamenii conștientizează propria finitudine.

În același timp, nu trebuie să fim naivi. Putin și Xi Jinping, printre alții, se folosesc de aceste slăbiciuni și dezordini, suflând în jar (dezinformare, știri false etc.). Aceste manevre au efect doar dacă terenul este propice. Este cazul Europei. La origine o admirabilă uniune de state democratice, ea se scufundă într-o birocratizare ce îi paralizează funcționarea, din moment ce fiecare decizie importantă necesită unanimitatea membrilor săi. Este o absurditate, chiar dacă îi înțelegem sensul inițial. Destabilizarea ruso-chineză nu poate avea ecou decât dacă își găsește locul în haos. Totul este legat: slăbiciunea țintei și determinarea agresorilor. Asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm lucrurile așa, să stăm cu mâinile în sân ca spectatori. Nimic nu este scris dinainte, chiar dacă trecutul nu este încurajator, iar viitorul (pe care nimeni nu îl poate cunoaște) nu este deloc promițător.

Magda Grădinaru: Să privim și spre România, care se pregătește pentru un nou guvern dominat de PSD. Încă nu dispunem de un raport privind alegerile anulate din 2024. Pe de altă parte, șeful SPP (Serviciul de Protecție și Pază) rămâne în funcție și se bucură de sprijinul președintelui Republicii, în ciuda informațiilor apărute în presă potrivit cărora ar fi participat activ la reprimarea manifestațiilor de la Revoluție, din Piața Universității. Am mai vorbit despre această „servitocrație” și despre locul supradimensionat pe care îl ocupă serviciile de informații în viața politică românească. Cum analizați situația României din acest unghi?

Thierry Wolton:  Sunteți aproape singura țară fostă comunistă în care fantoma serviciilor de securitate (poliția politică) încă mai mișcă. S-ar putea spune chiar, privind dezastrul comunist la scară mondială, că Securitatea este singura reușită reală a acestui sistem! Forțe paracomuniste, moștenite din trecut, au păstrat puterea într-un număr mare de foste „democrații populare” imediat după căderea Cortinei de Fier, dar majoritatea au dispărut ulterior pentru a face loc unei noi clase conducătoare. Atunci de ce se distinge România prin această putrefacție politico-morală? Nu am răspunsuri precise. Se datorează oare unei mai bune pătrunderi a Securității în societatea românească? Unei complicități trecute, aproape generale, a poporului, care face ca aceste servicii să se simtă încă precum peștele în apă? Pusilanimității, precum și complicității unei mari părți din elita politică? Unei rezistențe prea slabe a societății civile, dublată de neputința ei de a propune o alternativă reală? Corupției? Dosarelor compromițătoare care permit șantajul? Fără îndoială, tuturor acestora la un loc.

Dacă se adaugă și o nostalgie a comunismului în rândul unei părți a populației — mai puternică decât în alte părți din Est, pentru că regimul Ceaușescu a știut, abil, să impună o mână de fier într-o mănușă (aparentă) și o securitate mediocră pentru toți —, într-o lume deosebit de instabilă, acest trecut bazat pe siguranță alimentează nostalgia. Peste tot în lume, popoarele preferă securitatea în locul libertății. De ce ați vrea ca românii să facă excepție?

Rock News

Mai mult
Ovidiu Anton, despre concertul aniversar de 10 ani, la Rock Driver cu Cristian Hrubaru
Rock News

Ovidiu Anton, despre concertul aniversar de 10 ani, la Rock Driver cu Cristian Hrubaru

Ovidiu Anton a venit azi la Rock Driver cu Cristian Hrubaru și a dezvăluit câteva dintre surprizele pe care le pregătește pentru concertul aniversar al trupei Anton „De 10 ani SUNTEM BRAZI”

Irina-Maria Marinescu
3 ore în urmă