Bucharest Town Charity Run este un eveniment caritabil, care va avea loc între 17 și 19 iulie, în exteriorul Stadionului Național, la intrarea Maior Coravu. Misiunea este de a strânge fonduri pentru achiziționarea de echipament medical, în special pentru a dota o salvare cu tot ceea ce este necesar pentru pacienții pediatrici de boli hematologice.
Ideea acestui proiect există deja de trei ani, însă procesul de a obține aprobări a durat. Mirela este fondatorul ONG-ului „Oferă în dar UN zâmbet”, organizație care se preocupă cu starea emoțională a copiilor bolnavi de cancer de la Institutul Fundeni.
„După ce m-am tratat și eu de Limfom Hodgkin, m-am gândit că trebuie să fac ceva, mai ales pe partea emoțională a pacienților și în mod deosebit pentru copii. Eu m-am confruntat cu o problemă în care a trebuit să mă izolez de cei dragi. La copii, suferința se intensifică. Părinții trebuie să se interneze cu ei, iar pentru ei tratamentul durează mai mult, pentru că au corpurile mai firave”, a povestit aceasta.
Pe lângă ambulanța care trebuie echipată, fondurile vor fi folosite și pentru achiziția de echipament pentru laboratoarele de analize și pentru suplimentele alimentare, care nu sunt acoperite de către Casa de Asigurări, dar care sunt absolut necesare și, din păcate, foarte scumpe.
În cele trei zile de festival, publicul se va putea bucura de formații rock, precum Dirty Shirt, cargo, Jurjak, ZOB, Phoenix și mulți alții, dar și de artiști de muzică urbană și hip hop, cum ar fi Macanache, Dan Gerosu, Cabron, Paraziții și C.R.B.L.
Pe lângă concerte, programul din fiecare zi, care începe la ora 11:00, va include și multe activități pentru copii. Vor putea participa la demonstrații și workshop-uri de arte marțiale, își vor putea face tatuaje temporare, vor putea vedea demonstrații ale Școlii Moto Altfel și se vor putea juca în voie.
Biletele sunt disponibile pe mai multe platforme de ticketing: https://www.bucharesttowncharityrun.ro/#cta





























