Rock FM: S-a vorbit mult despre cât de important e „Marfa și banii” pentru cinemaul românesc și sunt convins că a fost important și pentru cariera ta. Dar ce înseamnă pentru tine, acum, acest film dacă privești în urmă? Au trecut 25 de ani de la lansare, mai simți ceva în legătură cu el?
Ioana Flora: Din momentul în care am citit primele pagini de scenariu pentru probă, am avut o senzație de altceva. Un scenariu foarte frust, direct, concret, cu indicații pentru actori care m-au inspirat. Se mai întâmpla să citesc în scenarii, nu știu, „se uită catatonic pe geam”. Ori pentru noi actorii, „cum”-urile - cum însemnând de exemplu cum se uită pe geam - nu sunt de foarte mare ajutor. În scenariu dar și în lucrul cu Cristi Puiu era, în schimb, „ce face” și „ce gândește personajul în timp ce spune asta”, pentru că de multe ori se întâmpla să fie altceva decât ce spune personajul pe gură.
Sunt foarte recunoscătoare pentru acest film. L-am considerat un mentor pe Cristi Puiu în zona asta de cinema - făcusem teatru până atunci. Sunt recunoscătoare că am pornit la drum în cariera mea cinematografică cu această întâlnire.
Au fost foarte multe lecții, foarte multe lucruri noi, în care mă recunoșteam ca stil, ca dorință, ca nevoie de a mă exprima. Da, chiar a fost o mare întâlnire.
Sunt mulți tineri dar și oameni din profesia noastră, care în continuare se referă la „Marfa și banii”, ca la un film important. Relevanța lui evident că ține de limbaj. Un limbaj cinematografic inițiat cu această ocazie și care pe undeva are niște puncte comune chiar cu Dogma 95. De exemplu: să existe muzică pe fundal doar dacă se aude la un radio.
Rămâne un film relevant stilistic, dar și din punct de vedere al imaginii, al jocului actoricesc și al mijloacelor folosite. A inițiat un limbaj în peisajul cinematografic de atunci, ceea ce nu neagă calitatea filmelor care l-au precedat. Sunt multe filme românești extraordinare, nu putem zice că a inventat noi roata, dar a reinventat puțin limbajul cinematografic. Pentru cineva pasionat de cinema și de trasee precum Noul Val Francez, Dogma sau alte mișcări, așa a fost și „Marfa și banii”.
Rock FM: Ai vreo amintire prețioasă legată de filmări?
Ioana Flora: În primul rând amintirile de pe platou. Prețioase, pentru că toți eram la început. Eram tineri și atât de încântați și entuziasmați că facem parte din asta.
Îmi amintesc ziua când am aflat că am luat proba - ne-a anunțat Cristi după a doua sau a treia probă pe care o dădeam. Papi, Dragoș și cu mine eram în fața sediului Rofilm, casa de producție. Am ieșit de acolo și am început să sărim în sus de bucurie și să ne îmbrățișăm. Era primul film al fiecăruia.
Dar sunt enorm de multe amintiri. Uite, de exemplu, cum am învățat să nu „dau Stop” ca actor niciodată.
Eram în dubița din film și la un moment dat trebuia să ne depășească un jeep și tot nu ne depășea. Pentru că filmam pe peliculă îmi făceam un monolog interior în loc să-mi văd de treabă. Mie îmi era milă de peliculă și am zis „Stop!”. Am auzit atunci din stație: „actorul nu dă niciodată stop!”.
Am învățat atât de bine lecția asta încât am zis de atunci că, orice s-ar întâmpla, și dacă suntem într-o mașină fără frâne și ne îndreptăm către un lac, eu nu „dau Stop.
Pentru mine, totul a fost ca o mirare. Trăiam într-o permanentă mirare, uimire față de tot ce s-a întâmplat acolo. Evident, au fost și momente delicate pentru că te întrebi, „fac bine oare?”. Multe semne de întrebare și până ajungi să îți răspunzi la toate, iată că fimul s-a făcut deja. Eram și foarte tânără.
În momentul în care a fost selecționat la Cannes, atunci am realizat importanța filmului. În timp, s-a așezat importanța aceasta prin validarea tuturor festivalurilor, premiilor, colegilor, breslei.
Rock FM: Ca să facem un arc în timp, anul ăsta veniți la TIFF cu premiera „Blindsight” sau „Piatră Foarfecă Hârtie”. Știam că metoda regizorului Adrian Sitaru se bazează mult pe improvizație în lucrul cu actorii. În interviul cu Adrian de zilele trecute a mărturisit că v-a ținut în ceață legat de scenariu, ascunzând anumite lucruri legate de personajul tău și a pomenit inclusiv cuvântul „anxietate”. Cum e să joci în modul acesta, un personaj un pic în ceață? În blindsight?
Ioana Flora: Da, așa e. Pot să dezvolt declarația lui Adrian (râde). Am trecut prin diverse stări și gânduri. Când l-am întrebat ceva legat de „Blindsight”, Adrian Sitaru mi-a reamintit: 'Măi, Ionică, dar tu nu mai ții minte că și la Pescuit sportiv veneai la mine dimineața la filmări și ziceai: «Am visat că mă înghite o apă întunecată»?”
Uitasem toate lucrurile astea. Uitasem că am avut coșmaruri. Probabil am aceste anxietăți ale creației și după aceea le uit.
De atunci Adi știe că eu sunt cu multe întrebări și în general sunt un actor care tot reia setul de întrebări până înțelege niște lucruri. Așa e procesul meu de lucru.
La „Blindsight” am avut o anxietate în plus. Faptul că nu știam scenariul chiar mi-a creat la un moment dat senzația că, de fapt, eu eram experimentul. A fost o zi de filmare care n-a fost simplă deloc. Eram pe barcă, pe un lac. Ba ne duceam în larg, ba ne întorceam că începea furtuna, ba ne duceam iar în larg și erau valuri mari. La un moment dat am zis: „Adi de fapt mă verifică pe mine. Clar despre mine e vorba”.
Mă uitam la toată echipa și mi-am zis: „i-a organizat pe toți ca ei să joace chestia asta de incertitudine și să filmeze reacția mea”. Intrasem în zona asta.
Când nu știi exact despre ce e vorba, îți pui multe întrebări. A fost unul dintre cele mai complexe proiecte pentru mine. Nu mai jucasem niciodată un personaj fără sentimente. Până la urmă nu știi exact care e afecțiunea personajului, dar știi că există una sau multiple afecțiuni. Plus premisa filmului mi s-a părut foarte provocatoare ca actor.
Acum nu vreau să dau spoilere, dar atâta vreme cât nu mai ai amintiri, ce poți să exprimi în afară de emoțiile primare de furie, frică? Când nu ai amintiri, cam ce poți să mai simți? Mai poți să iubești?
Au fost foarte multe căutări legate de personaj și despre tot felul de manifestări ale pierderii de memorie. Am mers la ședințe de psihoterapie, am mers să vedem niște cazuri, am citit cărți, ne-am uitat la filme, la documentare. Am avut întâlniri multe ca să-mi dau seama din exterior și din interior cum poate să funcționeze.
Marea provocare pentru mine a fost că nu știam după ce se ghidează, pe ce bază reacționează personajul. Dacă tu nu ai afect, dacă nu ai amintiri, dacă nu ai emoții, care este motorul de funcționare?
În timpul filmării ziceam: „Doamne, de ce nu vedem și noi scenariul ăla, măcar să știu?” Anxietatea mea tot creștea. Adică noi care învățăm de la Stanislavski, cu memoria emoțională, deodată picase totul în apă.
Mai târziu i-am dat totală dreptate lui Adrian. Ca întotdeauna a știut bine ce face. În fine, am studiat mult, am căutat mult, dar ăsta este procesul lui de lucru, ceea ce respect enorm. De fiecare dată când lucrez cu cineva care are niște căutări reale, nu are cum să nu iasă ceva autentic. Autentic și valoros. Sunt foarte curiosă să văd cum a ieșit. Și eu voi vedea pentru prima dată filmul la TIFF.
Rock FM: O amintire de la TIFF din acești 25 de ani?
Ioana Flora: De la bun început atmosfera de la TIFF a fost una de celebrare a filmului românesc. Salut cu entuziasm inițiativa tuturor celor care au creat festivalul, l-au menținut și l-au crescut. Iar noi, oamenii din cinematografia noastră, ne-am bucurat mereu de aceste trei zile care sunt „Zilele Filmului Românesc”. Cred că doar în vreo doi-trei ani am lipsit.
În fiecare an am fost prezentă acolo fie cu un scurtmetraj, fie cu un lungmetraj. Apoi întotdeauna au fost unu-două filme pe care eram curioasă să le văd. Și era bine că le vedeam la TIFF și nu mai așteptam premiera din toamnă.
Am avut multe descoperiri de-a lungul anilor. Chiar în primul an, un regizor ungur care mi-a plăcut mult, Kornél Mundruczó. Acolo am văzut „Gegen die Wand“ (Cu capul înainte, de Fatih Akin, 2004). Adică am văzut multe filme importante care m-au crescut, m-au educat, mai ales în perioada în care nu puteai să le găsești online sau să le vezi undeva. E ca un fel de enciclopedie live.
E o senzație plăcută să știi că există un lucru atât de valoros. Care vorbește nu doar despre filmele internaționale, ci și despre cinematografia noastră. Și chiar se simte ca o sărbătoare.
„Marfa și banii” va fi din nou văzut la cinema sâmbătă, 20 iunie, la Cinema Victoria din Cluj. „Blindsight/ Piatră Foarfecă Hârtie” va avea premiera națională în cadrul Zilelor Filmului Românesc, în afara competiției TIFF.25. Interviu consemnat de Lucian Mircu, pentru Rock FM.
