De patru ani încoace, Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase aduc pe scena Sălii Palatului muzici care sunt, din păcate, din ce în ce mai inaccesibile. Și anul acesta, pe 19 noiembrie vor continua tradiția și plănuiesc un spectacol al contradicțiilor, intitulat „Căi ferate încrucișate”. Cobzarul a venit la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” pentru a da sfară în țară și a dezvăluit câteva principii pe care se va baza evenimentul.

„Știm asta de câțiva ani, acesta este ultimul tren al acestor muzici, iar eu mă străduiesc să le atrag oamenilor atenția cu privire la acest patrimoniu care riscă să se piardă”, a spus Bogdan. El a explicat că și anul acesta va aduce pe scenă grupuri de tradiție, două dintre ele formate din copiii și nepoții unor muzicieni cu care artistul cânta la clubul Control acum 15 ani. „Pentru mine, e foarte emoționant acest lucru, pentru că bătrânii nu mai sunt, iar tinerii sunt undeva între două lumi”, a continuat el.
Concertul va fi unul cât se poate de natural, cu decoruri construite special pentru această ocazie, fără randări virtuale sau ecrane, „că nu se asortează cu țambalul”. Așa cum am menționat deja, va fi un spectacol al contradicțiilor. Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase și-au propus să dovedească faptul că multe dintre așa-zisele reguli despre muzicile de tradiție nu se aplică peste tot. Exemplul dat de Bogdan a fost prejudecata legată de muzica noastră țărănească, care trebuie să fie dulce și suavă. De aceea, a chemat un grup de țâpuritori din Oaș - un moment „noise rock” al concertului, așa cum l-a descris artistul. Desigur, ne așteaptă multe astfel de momente speciale pe parcursul serii de 19 noiembrie. Așa că veniți cu mintea deschisă și, eventual, beți un pahar de spumant înainte de spectacol.
Biletele sunt deja date în vânzare și le găsiți pe get-in.ro.




























