Iron Maiden anunță Eddfest, un festival de două zile, pentru a marca 50 de ani de activitate

Trupa Iron Maiden continuă să facă din 2026 un an special pentru fani, combinând turneul mondial „Run For Your Lives” cu o serie de evenimente unice, culminând cu festivalul Eddfest de la Knebworth Park din Marea Britanie.

Eddfest este prezentat drept o „celebrare o dată în viață a tot ce înseamnă Iron Maiden”, organizată chiar în anul în care formația împlinește 50 de ani.

Iron Maiden va ocupa domeniul Knebworth Park din Knebworth, Anglia, pe 10 și 11 iulie, cu obiectivul declarat de a-l transforma într-un adevărat „Maiden World”, de care să se bucure toți fanii.

Publicul va putea explora Infinite Dreams Museum Experience, o expoziție de tip walk-through cu decoruri de scenă și relicve ale trupei, inspirată de volumul bestseller „Infinite Dreams”. Este o ocazie fără precedent de a vedea de aproape obiecte emblematice din istoria Iron Maiden.

De asemenea, va exista Maidenville, unde se vor regăsi cel mai mare Eddie’s Dive Bar de până acum, o a doua scenă pentru muzică și divertisment, Unfair Funfair cu instalații și jocuri tematice Eddie, Eddie’s Emporium și multe alte zone de explorat.

The Hu, The Darkness, Airbourne și The Almighty vor concerta pe parcursul celor două zile. Pe scena secundară Maidenville, în seara de vineri, vor urca Stray, Maiden United, Airforce, Tony Moore’s Awake și Hair Metal Glamageddon.

În 2026, Iron Maiden își continuă turneul „Run For Your Lives”, cu un setlist care include hituri clasice și piese îndrăgite de fani. Acest turneu este programat să pornească în Europa pe 23 mai 2026, cu concerte în orașe importante precum Atena, Sofia, Paris, Lisabona și altele, înainte de a ajunge la Knebworth Park pe 11 iulie 2026.

În calendarul încărcat din 2026, Iron Maiden au inclus și România, confirmând un concert mult așteptat la București, parte din turneul aniversar „Run For Your Lives”. Trupa va reveni pe 28 mai 2026, la Arena Națională.

Web radios