ALFREDO RODRÍGUEZ,
unul dintre cei mai spectaculoși pianiști de jazz ai generației sale - un
artist care îmbină virtuozitatea clasică, improvizația fără limite și
rădăcinile cubaneze într-un sunet profund personal -, transformă fiecare
concert într-o experiență intensă, plină de emoție, ritm și libertate muzicală.
Născut la Havana, în 1985, Alfredo Rodríguez este recunoscut pentru stilul său virtuos, care îmbină jazz-ul contemporan, ritmurile afro-cubaneze și influențele muzicii clasice. A studiat la Conservatorul Manuel Saumell, la Conservatorul Amadeo Roldán și la Instituto Superior de Arte din Havana, formare care i-a consolidat tehnica și deschiderea stilistică.

Momentul decisiv al carierei sale a venit în 2006, când a reprezentat Cuba
la Festivalul de Jazz de la Montreux. Acolo l-a impresionat pe Quincy
Jones, care i-a devenit mentor și producător. Ulterior, Rodríguez s-a
stabilit în Statele Unite, unde și-a construit o carieră internațională solidă.
Artistul a fost nominalizat la premiile Grammy în 2015 pentru
aranjamentul instrumental al piesei „Guantanamera”, inclus pe albumul The Invasion Parade. De-a lungul
anilor a lansat mai multe albume apreciate de critică, între care Tocororo, Duologue (realizat alături de Pedrito Martinez), Sounds of Space și Coral Way, materiale care reflectă rădăcinile
sale cubaneze.
Muzica lui Alfredo Rodríguez spune povești despre identitate,
libertate și dialog cultural, iar energia ritmică specifică stilului
afro-cubanez se îmbină cu improvizația sofisticată a jazz-ului modern.
La Brașov, Alfredo Rodríguez va concerta în formula de trio:
Alfredo Rodríguez – pian
Panagiotis Andreou – bass
Michael Olivera – tobe
Brașov Jazz & Blues Festival va avea loc între 14 și 16 august 2026 și
este organizat de Asociația
Culturală Fanzin.
Abonamentele la preț de presale sunt disponibile pe biletebrasov.ro, get-in.ro și fanzin.ro




























