Membrii rămași ai formației, Matt Cameron, Kim Thayil, Ben Shepherd și basistul original Hiro Yamamoto, au urcat pe scenă pentru un moment special dedicat memoriei lui Cornell. Taylor Momsen a interpretat „Rusty Cage”, în timp ce McCready i s-a alăturat la chitară.
A urmat Brandi Carlile, care a oferit o versiune a celebrului „Black Hole Sun”, acompaniată de Cantrell și Momsen.
Seara a continuat cu o interpretare acustică a piesei „Fell on Black Days”, cântată de Toni Cornell, fiica lui Chris, alături de Nancy Wilson de la Heart, un moment care a emoționat întreaga sală.
Brandi Carlile, artistă originară din statul Washington, a mai colaborat cu membrii Soundgarden la concertul-tribut „I Am the Highway” din 2019, dedicat tot lui Cornell.
„Am vrut să păstrăm spiritul Seattle-ului și să-i aducem alături pe cei care au fost acolo de la început”, a spus Matt Cameron pentru Seattle Times.
„Locul de unde venim e esențial pentru cine suntem. Nu suntem doar o trupă rock, suntem parte din identitatea muzicală a orașului Seattle”, a adăugat Kim Thayil.
Soundgarden au fost în sfârșit incluși în Rock & Roll Hall of Fame după două nominalizări anterioare (2020 și 2023). 2025 i-a mai inclus pe The White Stripes, Bad Company, OutKast, Cyndi Lauper, Chubby Checker și Joe Cocker.
Soundgarden s-a format în Seattle în 1984, fiind una dintre trupele care au definit sunetul grunge al anilor ’80-’90, alături de Nirvana, Pearl Jam și Alice in Chains. Fondată de Chris Cornell (voce, tobe), Kim Thayil (chitară) și Hiro Yamamoto (bas), formația a combinat influențe de heavy metal, punk și rock alternativ, creând un stil distinct, dominat de riffuri grele și versuri introspective. După lansarea albumelor „Ultramega OK” (1988) și „Louder Than Love” (1989), succesul internațional a venit cu „Badmotorfinger” (1991) și mai ales cu „Superunknown” (1994), care a inclus hiturile „Black Hole Sun” și „Spoonman”. Trupa s-a destrămat în 1997, dar s-a reunit în 2010, lansând „King Animal” (2012). Moartea lui Chris Cornell, în 2017, a pus capăt activității Soundgarden, însă moștenirea lor rămâne una esențială în istoria rockului contemporan.



















































