În ultimii ani, trupa Timpuri Noi a tot avut parte de aniversări „rotunde”: 40 de ani de la înființare, 30 de ani de la fabulosul album a cărui copertă i-a generat porecla „Copilu’”, alți 30 de ani de la lansarea materialului „De regiune superior”. Fiecare dintre aceste aniversări a fost însoțită de proiecte speciale de care s-a ocupat managementul trupei, inclusiv de reconstrucția audio a materialelor vechi și reeditarea acestora pe vinil (chiar și pe casetă, da!) și de turnee naționale.
Anul acesta, trupa Timpuri Noi are un pachet de concerte care a început în ianuarie și se încheie în decembrie: 30 de întâlniri în București și în țară cu un număr mare de fani — foarte mulți, mult mai tineri decât vârsta albumului „De regiune superior”, editat pentru prima dată pe vinil!
Aceasta demonstrează faptul că rockul bun românesc, sub emblema Timpuri Noi, face istorie în continuare! Mai mult, piese scrise cu trei decenii în spate, încă oglindesc foarte clar realitatea.
Noile generații de ascultători, care poate au crescut cu muzica Timpuri Noi, încă se roagă să nu îl invite nimeni la masa de sărbători și pe „Văru' Maftei”, știu că „Fumatul” nu e bun și încă abia așteaptă să meargă cu prietenii la „Stere” după serviciu.
Am vorbit cu Dan Iliescu, fondatorul Timpuri Noi, despre aniversare și despre perspectiva lui asupra albumului la 30 de ani de la lansare.
Albumul „De regiune superior” a apărut în 1995, într‑o Românie în tranziţie. Cum îl vedeţi astăzi, în 2025 - că piesele de pe acest album se adresează aceleiaşi realităţi sau unei realităţi nou formate? Ce elemente sunt încă valabile, ce elemente simţiţi că s‑au schimbat, şi cum a influenţat asta modul vostru de a povesti prin muzică?
Dan Iliescu: „De regiune superior”, ca și majoritatea creațiilor Timpuri Noi, are piese cu tentă socială, caracter narativ și titluri care îți sugerează deja povestea. După 30 de ani, ca și în opera lui Dumas, personajele rămân la fel de actuale, arătând că ceea ce era inedit și inovator acum două decenii a devenit clasic astăzi. Așa cum Caragiale este actual, și Timpuri Noi transcende timpurile.
Într-un mediu social înțepenit în corupție, ipocrizie, minciună și nepăsare, personajele și piesele de pe De regiune superior sunt mai actuale ca niciodată — menite să păstreze mintea limpede și voioasă. Lucrurile nu s-au schimbat, ci s-au amplificat, scindând mediul social și mai puternic.



















































