Sanae Takaichi, prima femeie prim-ministru a Japoniei: „Heavy metal-ul este o formă de eliberare și de echilibru interior”

Japonia are, pentru prima dată în istoria sa, o femeie în funcția de prim-ministru, iar profilul ei este unul cu totul atipic pentru un lider politic. În vârstă de 64 de ani, ultraconservatoarea Sanae Takaichi nu este doar o figură influentă în viața politică niponă, ci și o pasionată de heavy metal, motociclete și arte marțiale.

Louder scrie că înainte de a fi aleasă prim-ministru, Takaichi a apărut într-un episod al emisiunii Babymetal’s Metal Radio, difuzată la Tokyo FM. Show-ul își propune „să unească lumea prin metal”, invitând fani surprinzători ai genului.

În cadrul emisiunii, Takaichi a povestit cum a descoperit muzica metal în copilărie:

Când eram în școala primară, am început să ascult Black Sabbath: „Paranoid”, „Sabbath Bloody Sabbath” și altele de genul ăsta. Apoi, în gimnaziu, a apărut Deep Purple, cu „Burn” și „Smoke On The Water” și m-am îndrăgostit de acel sunet.

În tinerețe, șefa guvernului nipon cânta la chitară bas și la clape, fiind invitată să se alăture unei trupe de adolescenți pe care o descrie cu autoironie drept „groaznică”. În liceu, a trecut la tobe și a făcut parte dintr-o formație care interpreta coveruri după The Rolling Stones, UFO sau Rainbow.

Nici în zilele de azi, pasiunea nu s-a stins:

Când mă enervează modul în care se poartă sau se exprimă soțul meu, mă apuc de tobe după ce adoarme. „Burn” de la Deep Purple e nelipsită. Cânt astfel de piese ca să mă descarc.

Pe lângă preferințele sale pentru Black Sabbath, Deep Purple și Iron Maiden, Takaichi a menționat că admiră piesa instrumentală „Into The Arena” a chitaristului Michael Schenker, albumul „Narita” al trupei Riot, și îl consideră pe Yoshiki, liderul trupei japoneze X Japan, muzicianul ei preferat.

Sanae Takaichi este recunoscută în Japonia pentru pozițiile sale politice ferme, de dreapta, dar și pentru imaginea atipică a unei femei care conduce o țară tradiționalistă, în timp ce ascultă heavy metal și merge pe motocicletă. Potrivit CBS News, ea practică și karate, iar în interviurile recente a mărturisit că „muzica metal este o formă de eliberare și de echilibru interior”.

Alegerea ei marchează un moment istoric pentru Japonia, nu doar prin faptul că sparge o barieră de gen într-o societate conservatoare, ci și prin faptul că aduce, pentru prima dată, spiritul rock în biroul prim-ministrului.

Foto: Getty Images.

Web radios