„Am investit emoțional mult în acest album și am vrut să transmită momente personale și o stare de bine finală, izvorâtă din tot ceea ce trăim în 2025”, explică Alex Teodorescu, liderul Jack Of All Trades.
Pentru a oferi suport vizual pieselor de pe album, trupa a filmat recent un live rooftop session în inima Bucureștiului, mixat și montat ca un videoclip live, aducând un plus de autenticitate și energie show-urilor lor.
Turneul continuă cu noi opriri în orașe unde trupa ajunge pentru prima dată, precum Târgoviște, Baia Mare și Suceava, dar și în locuri dragi publicului și trupei, precum Timișoara și Buzău.
„Fiecare oraș are energia lui, iar pentru noi fiecare drum e un nou quest spre ceea ce numim Noua Lume. Drumurile nu ne obosesc; acolo se nasc amintiri, idei și planuri. Ne simțim făcuți să fim mereu în mișcare”, adaugă trupa.
Jack of all Trades subliniază importanța cluburilor ca spații esențiale pentru scena muzicală românească: „Festivalurile sunt grozave, dar meseria de muzician se învață în club, pe bilet. Acolo se construiește legătura reală cu oamenii.”
Turneul reprezintă și o invitație directă către fani: „Ia-ți un prieten și hai să ne cunoaștem real, față în față. Weekendul e făcut pentru emoții adevărate, nu pentru pilot automat. Noi d-aia facem concerte ca să trăim împreună momente reale.”
Concertele viitoare din a doua parte a turneului „Fiasco Milenial”:
- 25 octombrie – Bistrița, SOHO Music Hall
- 1 noiembrie – Târgoviște, Angels Pub
- 21 noiembrie – Timișoara, Scena
- 22 noiembrie – Baia Mare, Rockwave Tavern
- 5 decembrie – Buzău, La Felinare
- 6 decembrie – Suceava, Art Rock Cafe
Pentru detalii suplimentare și noutăți despre turneu, fanii pot urmări paginile oficiale de social media ale trupei.