Acum, într-un raport de poliție depus de Departamentul de Poliție din Atlanta, au ieșit la iveală noi detalii despre teribilul accident care i-a curmat viața lui Hinds. Conform NME, Hinds conducea o motocicletă Harley Davidson în seara de 20 august, când a fost lovit de o mașină care ar fi trecut pe roșu pentru a face stânga și nu a acordat prioritate. Șoferița mașinii a vorbit cu anchetatorii și a susținut că „era sigură că semaforul era verde”.
Totuși, un martor le-a spus polițiștilor că semaforul părea să fie roșu și că, deși Hinds circula cu viteză mare, mașina nu avea prioritate și nu a cedat la timp.
Un al doilea martor, care se afla „două mașini mai în spate” de locul accidentului, a sunat la 911, a descris impactul ca fiind atât de puternic încât l-a aruncat pe Hinds în aer. Un ofițer prezent la fața locului a notat că Hinds „respira și se mișca, având răni vizibile la cap, brațe și trunchi”, atunci când echipajele de urgență au ajuns, însă muzicianul a murit la spital.
Deși detaliile funeraliilor nu au fost încă anunțate, se plănuiește o „celebrare a vieții” care va avea loc în Atlanta, la o dată ulterioară. Anunțul memorial adaugă: „În loc de flori, se pot face donații către Alabama School of Fine Arts”.
Hinds și Mastodon s-au despărțit în martie, după 25 de ani împreună. La scurt timp după, Hinds a făcut câteva comentarii online care sugerau că plecarea sa nu a fost atât de amiabilă cum părea inițial. El și-a descris foștii colegi de trupă drept „oameni îngrozitori” și a făcut remarci dure care sugerau că a fost „dat afară” din trupă.
Foto: Getty Images.