Death metal împotriva adversității cu Dark Phantom

Povestea formației de death metal Dark Phantom din Irak, în anticiparea concertului din 7 august, la București.

În data de 7 August, formația irakiană de death metal Dark Phantom ajunge în premieră în România, la clubul Underworld (Str. Colței 48) din București. Înființată în 2007 în Kirkuk, Irak, formația are la activ un ep-ul „Beta”, albumul „Nation of Dogs” și numeroase single-uri, cel mai recent fiind „Courtship of Death”, lansat în 2022. De-a lungul timpului, sunetul acestora a fost comparat cu nume grele din lumea metalului precum Sepultura și Arch Enemy, piesele lor abordând teme sociale și politice legate de regiunea lor natală.

Povestea formației începe cu aproape jumătate de deceniu înainte de înființarea oficială. Murad Khalid, chitarist în formula actuală și membru fondator relatează că prima sa tangență cu muzica metal are loc în 2003, la începutul războiului din Irak, când primește un CD cu albumul „St. Anger” de la Metallica de la unul din soldații americani staționați în Kirkuk:

„L-am ascultat și era atât de diferit, nu semăna deloc cu muzica ușoară pe care o auzeam în casă sau la radio. Acest album a dat voce frustrărilor mele legate de politică și război. Metallica m-a inspirat să învăț să cânt la chitară și să încep acest proiect.”


Prima persoană care s-a alăturat proiectului a fost vărul lui Murad, Rabeen Hasem. Pe parcurs găsesc și alți membri, prin intermediul comunităților de pe Facebook și încep să lucreze la material original. Găsirea unui spațiu prielnic de repetiții a fost în sine o provocare mult peste ce ar experimenta o trupă vestică, relatează Rabeen:

„Mulți oameni nici măcar nu voiau să vorbească cu noi, cu atât mai puțin să ne închirieze un spațiu unde să putem repeta. Religia este o parte importantă a culturii din Irak, iar noi eram considerați degenerați pentru că nu ne mulam pe așteptările societății.”

Într-un final, formația începe să repete în camera de cămin a lui Murad. La scurt timp, în 2011, aceștia își organizează concertul de debut la un restaurant, în absența cluburilor. Debutul trupei este un succes răsunător, adunând peste 300 de participanți și apărând în ziarele locale. Însă acest succes nu rămâne neatins, iar atenția primită de presă devine un blestem, membrii formației primind amenințări prin poștă de la organizații fundamentaliste legate de Al Qaeda, ce îi forțează să nu mai cânte live până la terminarea războiului. Totuși, formația profită de acest răstimp pentru a finaliza și a lansa ep-ul de debut, „Beta”.

Sfârșitul războiului vine cu alte provocări, 2 membri din formula originală renunțând la proiect, însă și cu speranța unui viitor pentru proiect.

„Pentru mine, schimbările de membri au fost cu siguranță momentul cel mai demoralizant în acest proiect”, relatează Murad;

Odată cu reformarea trupei, aceștia încep să lucreze la albumul "Nation of Dogs", care este lansat în 2016 și are parte de o recepție publică pozitivă, primind recenzii în numeroase reviste și fiind preluat de casa de discuri Symbol of Domination:

„‘Nation of Dogs’ presents compositions that are both musically impressive and lyrically thoughtful.” - Real Gone Magazine

„‘Nation of Dogs’ is a staccato riffed powerhouse full of catchy hooks and pace changes that give a distinct style.” - Metal Talk Magazine

În vederea promovării regionale a albumului, aceștia pornesc în turneu în Irak, Iran și Siria, experiență pe care Murad o descrie drept:

„Înfricoșătoare. Deși nu am mai ajuns să primim amenințări directe, de multe ori sentimentul general în majoritatea orașelor, în afara cluburilor unde cântam, era că nu suntem bine veniți.”

În 2019 formația a avut primul turneu European, iar de atunci s-au axat pe formarea unei audiențe în Europa. În prezent au finalizat un nou album, ce va fi lansat anul acesta, iar Murad declară că sunt mulțumiți de progresul lor până la momentul actual, că au existat într-adevăr provocări, dar că acestea i-au apropiat din punct de vedere muzical și personal.


În data de 7 August, intrarea în sală se face începând cu ora 18:30, concertul începe la 19:20. În deschidere vor fi formațiile Insurgence (prog metal) din București și Kronophagia (groove metal) din Ploiești.

Prețul biletului este de 30 de lei și poate fi achiziționat doar cu numerar la intrare.