Trupa a lansat albumul „From Zero” și se află în prezent într-un turneu mondial, cu opriri importante precum spectacolul de deschidere al finalei UEFA Champions League de la München și un concert pe stadionul Wembley din Londra.
Într-un interviu recent pentru The Guardian, Mike Shinoda a explicat că anumite piese nu mai sunt incluse în actualul setlist, printre ele și „One More Light”, melodia care dă titlul albumului lansat în 2017, ultimul alături de Chester Bennington. Deși piesa fusese compusă inițial în memoria unei persoane apropiate echipei lor, după moartea lui Chester, publicul a asociat-o cu el în mod direct. Această nouă încărcătură emoțională a transformat-o într-un moment mult prea dureros pentru a fi interpretat live, iar trupa a ales să o evite pentru a nu aduce o stare apăsătoare în concerte.
Pe lângă turneu, Linkin Park a lansat recent și două single-uri noi, „Up From The Bottom” și „Unshatter”, ambele incluse pe albumul „From Zero”.
Foto: Getty Images.