Un festival precum KIMARO face exact asta: pune pe scenă muzică românească în toată paleta ei: pop, rock, dance, folk. E genul de eveniment unde descoperi o trupă nouă între două hituri care ți-au marcat adolescența. Și exact asta e frumusețea: simți că aparții unei comunități, dar și că explorezi.
Ce mai e special la festivaluri? Faptul că, dincolo de lumini și aplauze, artiștii se întâlnesc, povestesc, se inspiră unii de la alții. Așa apar colaborări surprinzătoare, proiecte noi, idei care altfel n-ar fi prins viață. Backstage-ul unui festival e uneori mai creativ decât studioul.
Și, poate cel mai frumos lucru, e că într-un astfel de spațiu ajung oameni de toate felurile și de toate generațiile. Muzica e singurul „limbaj” în care ne înțelegem, fără explicații. Ne aduce împreună și ne amintește că, oricât de diferiți am fi, suntem conectați prin emoție.
Asta e magia unui festival. Și asta face KIMARO în fiecare vară: creează un loc viu pentru muzica românească, dar și pentru oameni care vor să simtă, nu doar să asculte.
Te așteptăm în București, în Piața Constituției, între 13 și 15 iunie să începem vara așa cum se cuvine: cu muzică și prieteni.
Timp de trei zile, publicul va fi invitat să trăiască emoția muzicii live pe trei scene distincte, fiecare curată și amplificată de stilul inconfundabil al radiourilor Kiss FM, Magic FM și Rock FM. De la pop la rock, de la nostalgie la ritmuri urbane, festivalul promite un maraton muzical pentru toate gusturile.
Pe scenă vor urca artiști precum Loredana, Horia Brenciu, Carla’s Dreams, Voltaj, Grasu XXL și Alina Eremia, dar și trupe care au scris istorie în muzica românească: Timpuri Noi, Bosquito și Zdob și Zdub. Iar după ce se sting luminile concertelor, dansul continuă cu Pananarama, Retroteca și Rockoteca – alternative perfecte pentru cei care nu vor să plece prea devreme acasă.
Intrarea este liberă, iar buna dispoziție obligatorie, așa că vino cu familia, prietenii sau colegii și lasă grijile pe mute.