Web radiosRock NewsPodcasturiDicționar RockCalendar RockVideo RockConcursuriEmisiuniEchipaRețeaIntră în cont

Rock News

Omagiu pentru The Ramones: reinterpretarea albumului de debut din 1976 și o colecție cu cele mai mari hituri cu GWAR, Napalm Death și alți artiști

În vara anului 2025, casa de discuri Magnetic Eye Records va lansa o reinterpretare completă a albumului de debut Ramones, aducând un omagiu influenței și importanței trupei Ramones în istoria muzicii punk.

luni, 17 martie 2025

Și pentru că un singur album nu era de ajuns, mai pregătesc și o colecție cu cele mai mari hituri Ramones, care va include o listă impresionantă de artiști, de la GWAR și Napalm Death până la Voivod și Thurston Moore (Sonic Youth). Lansarea este programată pentru iunie, dar tracklist-ul oficial și data exactă nu au fost încă anunțate.

Printre artiștii confirmați se numără: Arthur Brown & Blöthar the Berserker (GWAR), Napalm Death & Thurston Moore, Voivod & JG Thirlwell, Venamoris feat. Dave Lombardo & Eicca Toppinen (Apocalyptica), David J (Bauhaus) & Paul Wallfisch (Swans).

Pe 23 aprilie 1976, Ramones a dat lumii un șut odată cu lansarea albumul de debut, „Ramones”. Înregistrat în doar șapte zile, cu un buget de 6 400 de dolari, materialul a scos la iveală hituri care au devenit instantaneu clasice: „Blitzkrieg Bop”, „Beat on the Brat” și „Judy Is a Punk”.

La început, succesul comercial n-a fost cine știe ce – locul 111 în topurile americane – dar criticii au prins din zbor energia brută și simplitatea genială a compozițiilor. Cu timpul, „Ramones” a devenit mai mult decât un album – e o lecție de atitudine, un punct de referință și unul dintre cele mai influente materiale din istoria rockului.

Foto: Getty Images.

Rock News

Mai mult
S-a anunțat data de lansare a primului documentar oficial despre Fleetwood Mac
Rock News

S-a anunțat data de lansare a primului documentar oficial despre Fleetwood Mac

Documentarul oficial despre povestea incredibilă a trupei Fleetwood Mac se va lansa anul viitor. „The Chain” va parcurge suișurile și coborâșurile unei formații legendare, va include interviuri cu membrii și imagini de arhivă.

Irina-Maria Marinescu
peste 3 minute